Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:50 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Boris Parpală, de la CJC la business-uri

ro

26 Feb, 2011 00:00 2101 Marime text
Fost director al Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Boris Parpală a ajuns acum în barca CJC-ului.

Mai precis, este unul dintre reprezentanţii instituţiei în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Mai nou, Parpală se implică în afaceri. Pe 11 februarie, Marius Săileanu, unic asociat şi administrator al SC Fatum Consulting Techirghiol SRL, a cesionat părţile sociale lui Boris Parpală. "Eu, cedentul Săileanu Marius, transmit şi eu, cesionarul Parpală Boris, preiau împreună cu activul şi pasivul societăţii toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, atât a celor deţinute, cât şi a celor cedate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi alte persoane fizice sau juridice de orice natură, existente şi neachitate până la data prezentei hotărâri, atât cele evidenţiate, cât şi cele care vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control", se arată în înţelegerea dintre cei doi afacerişti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii