Ministerul Dezvoltării achită toate lucrările executate la investiții pe toate programele de finanțare
Ministerul Dezvoltării achită toate lucrările executate la investiții pe toate programele de finanțare
137
Marime text

Ministerul Dezvoltării anunță că vor fi achitate toate facturile depuse la instituția menționată, fiind incluse și proiectele depuse în luna decembrie 2025.
”Vom achita toate facturile depuse la Ministerul Dezvoltării pentru lucrările efectuate la investiții, inclusiv cele depuse în această lună, dacă nu sunt necesare completări sau clarificări punctuale. La finalul anului, nu vom avea facturi neplătite pe niciun program de finanțare guvernamental derulat de Ministerul Dezvoltării”, a arătat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, după ce Guvernul a adoptat, astăzi, o Hotărâre de Guvern prin care se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării cu 2,41 miliarde de lei.
„Nu a fost niciun an în care toate facturile depuse la minister, inclusiv cele primite în decembrie, să fie plătite la finalul anului, a adăugat ministrul.
În ședința de astăzi, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, din Fondul de rezervă bugetară, cu suma de 2.410.450.000 de lei.
Din această sumă, vom achita 2.557 de facturi pentru investiții precum cele în rețeaua de apă și canalizare, rețeaua de distribuție a gazelor naturale sau modernizarea drumurilor, finanțate prin Programul ”Anghel Saligny”, investiții finanțate prin programele PNDL I și II, reabilitarea seismică a școlilor, grădinițelor, spitalelor, a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice, creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe, construcția de locuințe sociale, de serviciu și de necesitate, precum și elaborarea planurilor urbanistice. Ministerul Dezvoltării a plătit și facturile depuse pentru lucrările efectuate la investițiile finanțate de minister, prin Compania Națională de Investiții.”, se arată în comunicat.
Citește și: Trei primării din județul Constanța, primesc bani de la Ministerul Dezvoltării pentru investiții finanțate prin PNRR
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


