Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peripeţiile primarilor de prin localităţile înzăpezite Valentin Vrabie - „Îi invităm pe domnul Gâmbuţeanu şi pe domnul Nicuşor să vadă cum se face deszăpezirea pe teren, nu la televizor"

ro

28 Jan, 2012 01:15 1721 Marime text
03-zapada.jpgZeci de localităţi au rămas vineri izolate. Mare parte din drumurile judeţene şi naţionale au fost blocate, iar curăţarea lor a fost dificilă întrucât vântul viscolea zăpada înapoi pe carosabil. O mare problemă au constituit-o drumurile judeţene. Primarul din Peştera a acuzat că cei de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri sunt indiferenţi cu privire la situaţia existentă

Primăria Hârşova - loc de cazare pentru persoanele blocate în trafic


20 de persoane blocate în nămeţi au fost nevoite să petreacă noaptea de joi spre vineri în sediul Primăriei Hârşova. Autoritatea locală a intervenit prompt şi a disponibilizat o parte dintre utilaje, direcţionându-le către oamenii aflaţi în autovehiculele înzăpezite. „20 de persoane au petrecut noaptea în sediul Primăriei. I-am servit cu ceai şi cu mâncare", a povestit vineri Tudor Nădrag, şeful autorităţii locale din Hârşova. Vineri, la ora 11.00, cele 20 de persoane urmau să părăsească sediul Primăriei. „Aşteptăm ca cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să cureţe drumul. Patru utilaje aparţinând CNADNR intervin pe segmentul nostru. În jumătate de oră maxim, oamenii vor porni la drum. Pentru a ne asigura că nu vor fi probleme, ei vor fi însoţiţi şi de un utilaj de-al nostru", a declarat vineri primarul Tudor Nădrag. Întrucât a fost nevoit să disponibilizeze o parte dintre utilaje, primarul Tudor Nădrag a precizat că aceasta i-a îngreunat activitatea de deszăpezire din oraş.

Oraşul Băneasa a rămas izolat de restul localităţilor

Primarul oraşului, Gelu Iordache, declara ieri că nu se circulă decât în localitate, iar drumurile spre celelalte comune erau închise din cauza ninsorii şi a viscolului puternic. Edilul de la Băneasa îşi luase o serie măsuri de precauţie în cazul în care s-ar confrunta cu situaţii grave. Şeful autorităţii locale avea pregătit Centrul de Permanenţă din localitate în eventualitatea în care ar fi fost necesară cazarea oamenilor blocaţi în trafic. De asemenea, Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia autorităţii locale două Jeep-uri pentru intervenţii în caz de urgenţă.

Edilul din Negru Vodă s-a deplasat cu Jeep-ul la un deces


Din cauza unei avarii Enel, localităţile Cotu Văii, Darabani, Vâlcele şi Coroana nu au avut apă potabilă. Potrivit primarului din Negru Vodă, Ion Nicolin, o wolă a ajutat echipa Enel să se deplaseze vineri la ora 11.00 în localitatea Cotu Văii pentru o rezolva avaria suferită de transformatorul din localitate. Din cauza drumurilor impracticabile, edilul s-a deplasat la Darabani cu ajutorul Poliţiei de Frontieră pentru a constata un deces. Şi la Amzacea şi Dumbrăveni drumurile erau blocate. Primarul localităţii Amzacea, Constantin Radu, aştepta la ora 12.00 intervenţia utilajelor Regiei Autonome Judeţeană de Drumuri şi Poduri pentru deszăpezirea comunelor Amzacea şi Dumbrăveni. „Avem curent electric, avem apă potabilă. A mai rămas să se rezolve problema cu drumurile", susţinea şeful autorităţii locale. Primarul comunei, Vasile Neicu, susţinea că în localitate se circulă fără probleme, erau în schimb blocate drumurile judeţene Pantelimon - Runcu şi Pantelimon - DN2A. „Încă bate puternic vântul, iar zăpada nici nu o strângi bine că se şi pune la loc. Când se va mai domoli vremea, vor interveni cei de la RAJDP cu wola pentru a curăţa drumurile naţionale", a precizat Vasile Neicu. Şeful autorităţii locale din Ovidiu, Dumitru Bocai, declara că nu se poate circula pe drumul judeţean aflat între DN2A şi Penitenciarul Poarta Albă şi care duce către satul Culmea. „Nu ştim când va fi deblocat drumul. Întrebaţi-i pe cei de la Consiliul Judeţean când o să intervină", a declarat Bocai.

Primăria Peştera a deszăpezit DJ222 în locul RAJDP

Şeful autorităţii locale din Peştera, Valentin Vrabie, susţinea ieri că situaţia se prezintă bine la nivelul comunei. Primarul s-a îngrijit ca drumurile din localitate să fie permanent curăţate. Chiar şi DJ222 a fost deszăpezit pe cheltuiala Primăriei, deşi era de datoria Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri să intervină. „Drumul Judeţean 222, aflat în administrarea Consiliului Judeţean, a fost deszăpezit de Primăria Peştera, pentru că este o zonă vitală pentru activitatea oamenilor care merg la serviciu şi care se întorc din turele de noapte", a explicat primarul Valentin Vrabie. Şeful autorităţii locale a adăugat că ei, spre deosebire de şeful RAJDP, Adrian Gâmbuţeanu, şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, nu fac deszăpezirea la televizor. „Noi nu facem deszăpezirea la televizor şi nu ne plângem cât de greu este, pentru că nu este greu odată ce te apuci de treabă", a subliniat primarul Valentin Vrabie. De ce şeful autorităţii locale nu a aşteptat intervenţia Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri? „La fel mi-au spus şi la ninsoarea de data trecută: că vor veni. I-am tot aşteptat, dar nu au trimis niciun utilaj, iar la 2.30 noaptea oamenii mei interveneau pentru deblocarea traficului. Dacă am văzut că sunt indiferenţi, de data aceasta am decis ca, pe banii Primăriei, să curăţăm drumurile. Îi invităm pe această cale pe domnul Gâmbuţeanu şi pe domnul Nicuşor să vadă cum se face deszăpezirea pe teren, nu la televizor", a punctat şeful autorităţii locale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii