Egiptul își redeschide ambasada din Tripoli după 12 ani. Cairo se apropie de administrația din vestul Libiei
Egiptul își redeschide ambasada din Tripoli după 12 ani. Cairo se apropie de administrația din vestul Libiei
08 Nov, 2026 09:03
ZIUA de Constanta
119
Marime text
119
Marime text

Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters, conform Agerpres.
Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai comandantului militar din est, Khalifa Haftar, un rival al guvernului cu sediul la Tripoli.
Egiptul și-a închis ambasada din Tripoli în 2014, când multe alte misiuni diplomatice străine au fost închise pe fondul escaladării unui conflict în urma căruia guverne rivale s-au instalat în capitală și estul țării.
Potrivit comunicatului de la Cairo, ministrul de externe egiptean, Badr Abdelatty, a declarat, cu ocazia ceremoniei de redeschidere, că semnificația istorică a clădirii ambasadei „este în consonanță cu legăturile umane și culturale profunde care caracterizează relațiile dintre Egipt și Libia”.
Citește și:
Liderul partidului La France Insoumise și-a expus programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


