Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:53 07 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rămășițe umane găsite la bordul unei nave lovite de o dronă în Marea Neagră! Anchete în România și Bulgaria

ro

07 Nov, 2026 20:34 149 Marime text
La bordul unei nave lovite de o dronă în urmă cu 15 zile în largul litoralului României și transferate la un șantier naval bulgar pentru reparații au fost descoperite rămășițe umane, a anunțat sâmbătă parchetul din orașul bulgar Varna, transmite AFP, conform Agerpres.ro

'În timpul operațiunilor de degajare, au fost găsite rămășițe umane foarte deteriorate', a declarat parchetul într-un comunicat, precizând că au fost dispuse teste ADN pentru identificarea victimelor.


Starea rămășițelor nu permite determinarea cu certitudine a numărului de cadavre, a explicat pentru AFP o sursă din cadrul forțelor de ordine bulgare, adăugând că este vorba 'foarte probabil de șase' persoane.

Comunicatul parchetului nu precizează numele navei, dar menționează că aceasta arbora pavilionul San Marino, ceea ce corespunde navei Wine Trader, o nava-cisternă pentru produse chimice lovită pe 15 octombrie la aproximativ 24 de km sud-est de gura de vărsare a Dunării la Sulina.

Șapte dintre cei 12 membri ai echipajului navei au fost dați dispăruți, iar ceilalți cinci au fost salvați.

Potrivit parchetului din Varna, nava a ajuns la începutul lunii noiembrie în acest port bulgar pentru reparații. O anchetă este în desfășurare și în România.

De la începutul lunii octombrie, cel puțin nouă nave comerciale au fost lovite de drone în largul coastelor române și bulgare ale Mării Negre. În total, 34 de persoane au murit ori sunt date dispărute.

Anunțul parchetului din Varna vine înaintea unei vizite oficiale a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în regiunea Mării Negre, pe 9 și 10 noiembrie.

Von der Leyen se va afla luni la București, apoi marți la Varna, unde urmează să se întâlnească cu premierul bulgar, Rumen Radev, și să viziteze Academia Navală, potrivit Comisiei Europene.


Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii