Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:59 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Orban „Implicare maxima in campania prezidentiala"

ro

31 Jul, 2009 02:42 1492 Marime text

pnl.jpgAleşii locali liberali vor trebui să se mobilizeze precum au făcut-o pentru a-şi obţine propriile mandate

Prezent la Constanţa pentru a participa la Adunarea Generală a Ligii Aleşilor Locali PNL Constanţa, prim-vicepreşedintele liberal Ludovic Orban n-a ratat ocazia de a se întâlni cu presa. Motivul: reiterarea unor critici la adresa actualei guvernări.

„Să pregătească proiecte pentru a putea atrage fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, să încerce, măcar, să finalizeze investiţiile începute şi să se implice maxim în campania prezidenţială din toamnă", acesta este mesajul adresat de prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, colegilor de partid din administraţia publică locală.

Însă, după delăsarea de care au dat dovadă în ultimele două campanii electorale - cea parlamentară şi cea europarlamentară, liderul PNL le-a atras atenţia ca scorurile pe care aleşii locali le vor obţine în prezidenţialele din toamnă „să fie comparabile cu cele de la locale, când au fost aleşi". Pentru  a fi mai convingător, Orban le-a tras „un semnal de alarmă" şi a recurs la un şiretlic politic. El a încercat să-i convingă că, dacă vor continua să nu se implice, riscă să-şi lase concetăţenii „să se obişnuiască să voteze cu un alt partid", ceea ce ar putea constitui un deserviciu pe care şi-l fac cu propria mână.

Ludovic Orban a evitat să spună care vor fi sancţiunile de care sunt pasibili cei ce nu-şi vor îndeplini obiectivul trasat pentru prezidenţiale, limitându-se la a-i asigura: „Nu-i dăm afară din partid". Pentru aleşii locali ce vor fi „fruntaşi" li se vor pregăti, ca şi în cazul europarlamentarelor, felicitări şi laude.

Liberalii năpăstuiţi vor la guvernare

Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a avertizat că, în cazul în care liberalii din administraţia publică locală nu vor obţine scorurile „pe care le dorim", pierderea cea mai mare va fi: „Nu vom intra în turul II". Cu temele făcute pentru a fi mai convingător, liderul judeţean liberal a subliniat că actualul Executiv a alocat, prin hotărâri de Guvern, finanţări în proporţie de 81,23% primăriilor conduse de social-democraţi, dar, chiar şi aşa, în judeţul Constanţa „ajung mult mai puţini bani decât în anii precedenţi".

Secretarul general al LAL PNL, Ionel Chiriţă, a subliniat că nevoia de modernizare a administraţiei publice locale a fost înlocuită cu „modelul Cozmâncă" şi „dictate de la Centru", iar apartenenţa la PNL constituie un dezavantaj pentru primarii liberali când vine vorba de alocări de fonduri.

Fără a menţiona faptul că primăriile conduse de liberali sunt mult mai puţine în comparaţie cu cele cu edili PSD sau PD-L, liderii PNL au scos în evidenţă că doar 8% din alocările de la Fondul de rezervă al Guvernului au ajuns la primarii lor. „Proiectele se împotmolesc pe criterii politice, în timp ce s-a întărit drumul cu căciula în mână către Guvern şi Consiliul Judeţean. Primarii PNL n-au sprijin deloc pentru proiectele elaborate sau iniţiate ce au nevoie de cofinanţare. CJC nu ajută deloc zonele unde au fost sau sunt primari liberali", a menţionat Chiriţă.

În situaţia aceasta, liberalii nu exclud ca, în septembrie - octombrie, să se ajungă la închiderea unor primării. „Dorinţa cea mai mare este de a aduce partidul la guvernare. Politica nu se face pentru a sta în opoziţie, ci pentru a intra la guvernare... Sigur, nu oricum şi cu oricine. PNL are o şansă mare de a reveni în decembrie la guvernare, iar primarii ştiu ce înseamnă asta şi vor trage suficient de mult ca să scoată scorurile cele mai bune", l-a asigurat preşedintele PNL Constanţa pe prim-vicepreşedintele Ludovic Orban.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 31 Jul, 2009 19:57 Primarii PNL nu au sprijin pentru proiectele elaborate pentru ca sunt considerati CORUPTI (HOTI),cum este cazul fostului primar liberal d-l IONEL CHIRITA, care a lasat o "gaura" de aproape 300 de miliarde de lei vechi in bugetul orasului Harsova jud. Constanta cand a predat fotoliul de primar in 2008. Cum considerati un om ,un primar care citeste si modifica o scrisoare adresata Presedintelui Romaniei ? un om corect ,un primar corect? SIGUR este un CORUPT si foarte GREU de dovedit,datorita "relatiilor platite".