Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:50 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marin Uta Chintoan este pe punctul de a pune ordine in organizatie

ro

13 Oct, 2003 00:00 865 Marime text

Razboi pe fata in taberele PSD

Gruparea lui Petre Stanca pierde teren in fata celei reformiste a lui Chintoan * Dontu isi cunoaste interesul si se rupe, incet, de fostii aliati perdanti * "Marginalizatii" actualei conduceri, avandu-l ca protector pe ministrul Miron Mitrea, ameninta cu razmerita si, eventual, cu demisia din partid * O parte dintre acestia, indeosebi parlamentari si primari, au primit deja oferte serioase din partea opozitiei

In pofida proiectelor Organizatiei locale a PSD pe termen mediu si lung, care includ, printre altele, pregatirea alegerilor, Marin Uta Chintoan a decis, la sfarsitul saptamanii trecute, dizolvarea Delegatiei Permanente. Masurile luate de seful interimar al PSD Constanta par sa aiba la origini pozitia unor membri indisciplinati care au sfidat si au actionat impotriva solicitarilor liderului central al partidului, Adrian Nastase. Cuiul lui Pepelea in aceasta noua runda de confruntari intre membrii PSD a fost conducerea Organizatiei municipale Medgidia a Partidului Social Democrat. Medgidiotii din PSD au organizat alegeri pentru desemnarea noului presedinte si, totodata, a unui nou birou permanent, dar si a unui consiliu municipal. Toate acestea s-au intamplat prin incalcarea unor hotarari ale conducerii Organizatiei judetene PSD, dar si a solicitarii exprese a liderului partidului, Adrian Nastase. Presedintele interimar al Organizatiei judetene a PSD, Marin Uta Chintoan, a declarat ca "alegerile care s-au organizat la Medgidia au fost desfasurate fara aprobarea conducerii organizatiei judetene si impotriva hotararilor acesteia. Prin aceasta decizie se mentiona ca toate conferintele de alegeri locale se amana pana dupa referendumul din data de 19 octombrie, asta pentru a permite membrilor organizatiilor din teritoriu sa se concentreze pe actiunea de promovare a noii Constitutii. Dupa parerea presedintelui interimar al Organizatiei judetene a PSD, cea mai mare parte a vinei o poarta responsabilul pe zona Medgidia al filialei constantene a partidului, deputatul Marian Motoc, caruia i s-a spus sa amane alegerile Acesta nu a tinut cont de hotararea lui Chintoan. "Complicii" lui Motoc au fost Petre Stanca, ex-presedintele Organizatiei judetene PSD, si deputatul Tudor Balta. Unul dintre punctele ordinii de zi a Delegatiei Permanente de vineri a fost legat de situatia de la Medgidia si de sanctionarea membrilor PSD care au incalcat deciziile conducerii organizatiei. Data fiind situatia conflictuala din organizatie, intre primarul Pintilie si anumiti membri, Chintoan a propus numirea primarului in functia de presedinte interimar al filialei din Medgidia. Propunerea a fost supusa la vot, insa membrii DP Marian Motoc si Eugen Voineagu au votat impotriva, iar Felix Stroe, Nicolae Butoi, Tudor Balta, Constantin Radulescu si Vasile Moldovanu s-au abtinut. Pentru numirea lui Pintilie au votat Mihai Valeriu, Gheorghe Dontu, Liana Naum, Mihai Daraban si Dan Rahau. Marin Chintoan a precizat in cadrul DP ca s-a pus in discutie sanctionarea nerespectarii disciplinei de partid, numai ca mai mult de jumatate dintre membrii Delegatiei Permanente nu au fost de acord si, in atare situatie, presedintele interimar a luat decizia dizolvarii acestei structuri. S-a procedat la alegerea unei alte Delegatii Permanente, cu urmatoarea componenta: Mircea Pintilie, Mircea Marcu, Dan Rahau, Bodgan Niculescu-Duvaz, Gheorghe Dontu, Cezar Armeanu, Marian Pana, Gheorghe Martin, Ilie Ciobanel, Gheorghe Corbu, Dorel Vlad, Liana Naum, Mihai Valeriu, Mircea Dobre, Stefan Giuglea si Mihai Daraban. Trezorier al DP a fost ales Traian Petrescu, iar secretar executiv, Florentin Chiforeanu. Aceasta structura judeteana va functiona, cel mai probabil, pana la Conferinta judeteana, care va avea loc la sfarsitul lunii noiembrie, insa exista posibilitatea ca delegatia sa functioneze in aceasta componenta interimara chiar pana dupa alegerile locale, functie de deciziile luate de centru. Intrebat fiind care au fost criteriile de competenta care au stat la baza desemnarii noilor membri ai DP, presedintele Chintoan a precizat ca "PSD Constanta trece printr-o situatie exceptionala, care o impune o masura similara, chiar daca nu are o acoperire in statut. Presedintele are puterea de a lua o asemenea decizie intre doua conferinte judetene de alegeri". Liderul local a mai spus ca, impreuna cu noua structura a DP, va incerca mobilizarea organizatiei in vederea crearii unei filiale mai puternice. Din precizarile lui Chintoan a reiesit si faptul ca fosta delegatie nu a agreat recenta infuzie de membri, acest fapt dand nastere unor noi dispute. Legat de acest aspect, Chintoan a precizat ca obiectivul PSD este atragerea cat mai multor membri si schimbarea, imbunatatirea si dinamizarea activitatii politice. In final, liderul interimar a lasat sa se inteleaga ca, oricum, nu se putea merge pe viitor cu echipa existenta, ca trebuia facuta o reorganizare din acest punct de vedere, pentru a putea lupta eficient impotriva aliantei PNL-PD. "In cadrul Consiliului Judetean, am pierdut din cauza slabiciunii si lipsei de unitate intre consilierii nostri judeteni", a conchis Marin Chintoan.

In loc de epilog

Membrilor PSD cu vechi state nu le-a cazut deloc bine excluderea din Delegatia Permanenta, motiv pentru care, zilele acestea, ei pregatesc o razmerita care s-ar putea solda chiar cu demisia din organizatie. Este de asteptat ca grupul din care fac parte "nedreptatitii" Marian Motoc, Tudor Balta, Nicolae Butoi, Eugen Voineagu, dar si mai multi primari, sa poarte o discutie in acest sens cu protectorul lor, ministrul Miron Mitrea, care de altfel este si responsabil de organizatia locala. O parte dintre acestia, indeosebi parlamentari si primari, au primit deja oferte serioase din partea opozitiei. Vom reveni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii