Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine vrea in Biroul Politic Central al PNL

ro

08 Feb, 2010 03:57 1172 Marime text
Din trei posibile candidaturi ale reprezentanţilor PNL Constanţa (n.r. toate pentru un post de membru în Biroul Politic Central), la ora actuală, nici una nu este certă. Sigurul liniştit este senatorul Puiu Haşotti, care participă la şedinţele BPC ca lider al grupului parlamentar din Senat.

Apropierea Congresului PNL aduce o nouă ispită pentru unii liberali constănţeni: să aspire sau nu la o funcţie în conducerea centrală a partidului. De curând anunţam, în premieră, că preşedintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, îşi doreşte să candideze pentru un post de membru în Biroul Politic Central al partidului. Ieri, liderul liberal constănţean dădea semne că bate în retragere.

„Dacă funcţia de membru în BPC este incompatibilă cu cea de preşedinte la nivel judeţean şi pentru faptul că am avut multe discuţii cu colegii din organizaţie care au insistat să candidez la funcţia de preşedinte, în continuare, m-au făcut să mă gândesc mai mult la filială şi acest lucru s-ar putea să mă facă să nu candidez în Biroul Naţional", a declarat Gheorghe Dragomir în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul PNL. Liderul liberal a menţionat că, zilele viitoare, va urmări ce se întâmplă la nivel naţional, cum se vor alege candidaţii şi care este proiectul politic PNL şi va mai discuta cu colegii de partid. „Voi face o evaluare corectă din punctul meu de vedere şi voi anunţa această intenţie de a candida şi la nivel naţional", a conchis Dragomir.

Trei prezenţe acum, câte după congres?

La ora actuală, organizaţia judeţeană PNL Constanţa are doi reprezentanţi în Biroul Politic Central, ambii deţinând posturi de membri. Unul este secretarul general al Ligii Aleşilor Locali a PNL, fostul primar al oraşului Hârşova, Ionel Chiriţă, iar celălalt, Max Bădin, s-a menţinut în BPC ca urmare a aplicării protocolului de fuziune dintre PNL şi Partidul Acţiunea Populară, el fiind în post conducere centrală a AP. Acesta susţine că, fiind tot un Congres extraordinar al PNL, protocolul se va menţine şi, în consecinţă, va rămâne membru şi-n viitorul BPC. „Protocolul cu AP se menţine până la primul Congres ordinar al PNL. Totuşi, dacă se va schimba ceva, iar viitoarea structură de conducere se va vota pe bază de moţiune mă voi regăsi în echipa lui Crin Antonescu. Dacă se va vota individual, nu voi mai candida", ne-a declarat Max Bădin.

Actualul său coleg din BPC al PNL, Ionel Chiriţă şi-a manifestat intenţia de a-şi continua activitatea ca membru, dar decizia finală nu a fost luată. Chiriţă ne-a destăinuit că va stabili ce va face după o consultare cu liberalii din administraţia publică locală pentru a vedea dacă are susţinerea necesară.

Cât priveşte o posibilă candidatură a liderului grupului parlamentar PNL din Senat, Puiu Haşotti, fost vicepreşedinte al partidului, Gheorghe Dragomir a anunţat că acesta nu vrea nici o funcţie în viitorul BPC. De altfel, Haşotti oricum participă la şedinţele BPC a PNL şi este consultat fiind liderul senatorilor liberali.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii