Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:28 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilanţ la un an de mandat. Senatorul USR de Constanţa, Ramona Dinu

ro

13 Feb, 2018 00:00 2741 Marime text
Senatorul USR de Constanţa Ramona Dinu şi-a prezentat raportul de activitate la un an de mandat în Parlamentul României. Ramona Dinu este membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital şi în comisia pentru dezvoltare şi strategie economică.
 
„A trecut un an din mandatul pe care l-am primit prin votul constănţenilor. De atunci, prin tot ce am făcut în calitate de senator, am urmărit îmbunătăţirea actului legislativ şi realizarea unor legi mai bune în folosul fiecăruia dintre noi. Am urmărit în special domeniile mele de expertiză - finanţe, economie, turism -, dar am fost alături de colegii mei din USR în demersurile lor de a aduce îmbunătăţiri legilor aflate în dezbaterea Senatului României.
Nu a fost uşor, pentru că nu am mai făcut politică niciodată. La fiecare pas am înfruntat autosuficienţa celor care sunt la al doilea sau la al treilea mandat în Parlament, abuzul majorităţii PSD-ALDE şi lipsa de respect a puterii faţă de propunerile opoziţiei.

Cu toate acestea, o serie de amendamente pe care le-am iniţiat au fost integrate în textele finale ale legilor votate“, susţine senatorul USR Ramona Dinu.
 
Raport de activitate în cifre. Sinteză.
 
Senatorul Dinu a depus 118 amendamente la legile intrate în dezbaterea Senatului. În Comisia de aviz: 25 de amendamente admise şi 12 amendamente respinse, iar în Comisia de raport, 31 de amendamente au fost admise, iar 72 au fost respinse. În plenul Senatului i-au fost admise 26 de amendamente, iar 70 au fost respinse. În cameră decizională / promulgare au fost admise sau sunt în aşteptare 15 amendamente, iar alte 14 au fost respinse.
Ramona Dinu a luat cuvântul de 55 de ori în primul an de mandat, a avut 17 iniţiative legislative, a adresat şase întrebări şi şase interpelări şi o întrebare prim-ministrului. Totodată, a participat la votul a trei moţiuni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii