Eroziunea costieră și sănătatea publică Ce a lăsat în urmă anul 2025 și ce urmează pentru județul Constanța(DOCUMENTE)
Eroziunea costieră și sănătatea publică: Ce a lăsat în urmă anul 2025 și ce urmează pentru județul Constanța(DOCUMENTE)
117
Marime text
Potrivit Prefecturii Constanța, totodată, au fost adoptate, prin hotărâri, Programul orientativ de activitate al Colegiului Prefectural pentru anul 2026 și un sistem lunar de raportare a activității serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului.
În ceea ce privește Raportul de activitate al Colegiului Prefectural pe anul 2025, în cele 12 ședințe desfășurate cu prezență fizică a tuturor membrilor, au fost prezentate și analizate teme de interes public, vizând atât siguranța și sănătatea publică, educația, mediul și agricultura, cât și aspecte de ordine publică, economice sau fiscale, cu impact direct asupra comunității.
Dintre temele abordate, amintim:
• Pesta Micilor Rumegătoare: epidemiologie, evoluție, măsuri de prevenire;
• Prezentarea măsurilor pentru sărbătorile pascale;
• Prezentarea activităților și măsurilor dispuse în contextul deschiderii sezonului estival 2025;
• Derularea Planului Național de Prevenire și Combatere a cancerului;
• Dezvoltarea învățământului profesional și tehnic, în special a învățământului dual, în vederea unei bune inserții sociale a absolvenților;
• Strategia și implementarea politicilor agricole în contextul Politicilor Agricole Comune; prezentarea ajutoarelor de minimis;
• Analiza modului în care sunt asigurate măsurile de apărare împotriva incendiilor în unitățile de învățământ și stadiul solicitării/obținerii avizelor/autorizărilor de securitate la incendiu, pentru anul școlar 2025–2026;
• Creșterea șanselor de ocupare pe piața muncii a tinerilor; programe de ucenicie – măsură activă de ocupare;
• Informare privind stadiul implementării, în anul 2025, a proiectului „Reducerea eroziunii costiere – faza II”;
• Prezentarea activităților desfășurate în contextul sezonului rece și al sărbătorilor de iarnă 2025–2026; creșterea gradului de protecție și siguranță a cetățeanului; prezentarea măsurilor pentru protecția populației.
Tematica propusă în cadrul Programului orientativ de activitate al Colegiului Prefectural pentru anul 2026 cuprinde subiecte de interes general, din domenii variate, menite să răspundă provocărilor actuale, precum: drepturile persoanelor incluse în Programele Naționale de Sănătate, acordarea serviciilor medicale paraclinice (drepturi și obligații ale furnizorilor, drepturi și obligații ale asiguraților, condiții de acordare), creșterea siguranței în era digitală, colectarea separată a deșeurilor textile la nivel de orașe, comune și sate – infrastructura la faza de proiect, prezentarea măsurilor pentru sărbătorile pascale, acțiuni comune de control etc.- a mai punctat sursa citată.
Instituția Prefectului – Județul Constanța mulțumește tuturor membrilor și invitaților Colegiului Prefectural pentru profesionalismul, implicarea și activitatea desfășurată pe parcursul anului 2025.
Citește și:
Undă verde pentru următoarea fază de reducere a eroziunii costiere de pe litoralul din Constanța, obținută de Van Oord
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


