Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:58 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victorie în instanță pentru trei angajați ai Ministerului Justiției! Dosarul a ajuns ieri la Curtea de Apel Constanța

ro

25 Mar, 2020 00:00 1464 Marime text

Trei angajați ai Ministerului Justiției au câștigat în instanță o serie de diferențe de drepturi salariale! Dosarul (1586/88/2019) a ajuns ieri pe rolul Curții de Apel Constanța. Nu a fost stabilit un prim termen.
 
În primă instanță, prin decizia 94/2020 din data de 29 ianuarie 2020, Tribunalul Tulcea a admis în parte acțiunea celor trei salariați ai Ministerului Justiției și a decis obligarea Curții de Apel Galați și Tribunalului Brăila să plătească în favoarea unui reclamant, diferențele de drepturi salariale rezultate ca urmare a plății indemnizației de încadrare brută lunară calculată în raport de o valoare de referință sectorială de 484,18 și venitul efectiv plătit, începând cu data de 08.10.2018 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și pentru viitor, până la apariția unor dispoziții legale contrare. În continuare, judecătorii au decis ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la achitarea efectivă a sumelor.
 
În continuare, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila au fost obligate să plătească în favoarea celui de al doilea reclamant diferențele de drepturi salariale rezultate ca urmare a plății indemnizației de încadrare brută lunară calculată în raport de o valoare de referință sectorială de 484,18 și venitul efectiv plătit, începând cu data de 13.06.2019 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și pentru viitor până la apariția unor dispoziții legale contrare. Și în acest caz, sumele vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la achitarea efectivă a sumelor.
 
În cazul celui de-al treilea reclamant, Tribunalul Tulcea a decis obligarea Curții de Apel Galați și Tribunalului Brăila să plătească diferențele de drepturi salariale rezultate ca urmare a plății indemnizației de încadrare brută lunară calculată în raport de o valoare de referință sectorială de 484,18 și venitul efectiv plătit, începând cu data de 27.11.2016 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și pentru viitor, până la apariția unor dispoziții legale contrare, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la achitarea efectivă a sumelor.
 
Decizia Tribunalului Tulcea a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care nu a stabilit un prim termen.
 
Citește și
 
Doi foști angajați ai Departamentului de Informații din MAI își caută dreptatea la Curtea de Apel Constanța

Zeci de polițiști din Constanța solicită plata mai multor drepturi salariale. Lista revendicărilor!

Inspectoratul General al Poliției Române contestă o victorie obținută în instanță de aproximativ 300 de polițiști din Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii