Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:03 16 08 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un mecanic din Constanţa a fost trimis în judecată pentru înşelăciune! Date din ancheta procurorilor

ro

27 Jun, 2022 00:00 2331 Marime text

 
  • Într-un caz, presupusul mecanicul este acuzat că ar fi indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la efectuarea unor lucrări de reparații la autoturismul marca Ford, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust atât autoturismul, cât și suma de 3700 de lei.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat ( aparent mecanic auto), suspectat de comiterea infracțiunii de înșelăciune.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța.
 
Până în prezent nu a fost stabilit primul termen de judecată.
 
În esenţă, din materialul probator administrat a reieşit că inculpatul: în perioada iunie – septembrie 2018, după ce a întocmit un contract fictiv de prestări servicii referitor la efectuarea conversiei volanului autoturismului marca Audi a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând în mod injust suma de 950 de euro şi folosind autoturismul fără drept.
 
2 – în perioada iulie – octombrie 2018, după ce a întocmit un contract fictiv de prestări servicii, referitor la efectuarea conversiei volanului autoturismului marca BMW, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust suma de 2200 de euro.
 
3 – în perioada august – octombrie 2018, după ce a întocmit un contract fictiv de prestări servicii, referitor la efectuarea conversiei volanului autoturismului marca Audi, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust suma de 1500 de euro.
 
4 - în perioada mai 2018 – februarie 2019, după ce a întocmit un contract fictiv de prestări servicii, referitor la efectuarea conversiei volanului autoturismului marca VW Passat, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust suma de 2500 de euro şi folosind autoturismul fără drept.
 
5 - în perioada februarie 2018 – ianuarie 2019, după ce a întocmit un contract fictiv de prestări servicii, referitor la efectuarea conversiei volanului autoturismului marca Audi A6, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust suma de 1850 de euro şi folosind autoturismul fără drept.
 
6 - în perioada mai 2018 – februarie 2019, a indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la efectuarea unor lucrări de reparații la autoturismul marca Audia A6, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust un auto marca Mercedes C220, neînmatriculat.
 
7- în perioada octombrie 2019 – iulie 2020, a indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la efectuarea unor lucrări de reparații la autoturismul marca Ford, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust atât autoturismul, cât și suma de 3700 de lei.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
A fost desemnat noul judecător al dosarului lui Adrian Nicolaescu, fost prefect al județului Constanța
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii