Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:31 06 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO Percheziții ale polițiștilor de la Transporturi într-un dosar de proxenetism. Clienții erau racolați prin aplicații online

ro

06 Oct, 2026 10:13 188 Marime text
Sursă foto: Poliția Română

Astăzi, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, în municipiul București, într-o cauză instrumentată de Biroul de Investigații Criminale, privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
 
În fapt, sunt efectuate cercetări cu privire la activitatea infracțională a doi bărbați, care, în perioada august - octombrie 2026, ar fi înlesnit practicarea prostituției, obținând diverse foloase materiale.
 
Din investigațiile polițiștilor, a rezultat că bărbații ar fi închiriat o locație în municipiul București pentru practicarea prostituției, iar clienții ar fi fost racolați prin intermediul aplicațiilor online de socializare.
 
Până în acest moment, de la locațiile percheziționate au fost ridicate dispozitive electronice ce prezintă interes pentru cauză, un pistol cu gaz, supus autorizării pentru care nu au putut fi prezentate documente de proveniență sau permis și mai multe cutii de petarde interzise la deținere. 
 
Persoanele vizate vor fi conduse la audieri la sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi București.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției de Poliție Transporturi, luptătorilor  Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și jandarmilor Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.
 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală și de prezumția de nevinovăție.


 
 


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii