Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:31 15 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un agent de la Penitenciarul Poarta Albă, în arest pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

ro

23 Jun, 2020 14:30 787 Marime text
  • ​Decizia nu este definitivă.
Judecătorii de la Tribunalul Constanţa au decis azi menținerea în stare de arest preventiv a lui Croitoru Florin, agent de penitenciare în cadrul Penitenciarului Poarta Albă – Secția Exterioară Valu lui Traian, acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
 
Tot în stare de arest preventiv rămâne și Valentin C., persoană fără calități oficiale, suspectată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța. 
 
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, că în perioada februarie – aprilie 2020, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Croitoru Florin, agent de penitenciare în cadrul Penitenciarului Poarta Albă – Secția Exterioară Valu lui Traian, i-a solicitat unui martor, deținut în unitatea sus-menționată, și ulterior a primit în numele acestuia, prin intermediar, aproximativ 60 de pachete țigarete, o pereche de papuci, suma de 500 lei, și apoi, în aceeași perioadă de timp, a mai solicitat și a primit, bunuri vestimentare – trening, o pereche de pantofi – și un parfum, toate acestea pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu astfel încât să nu-l scoată la munci grele pe deținut, și să-i creeze un regim preferențial de muncă.
 
În caz contrar, agentul de penitenciare Croitoru Florin îi îngreuna voit situația deținutului, selecționându-l să-și desfășoare activitatea la ghena de gunoi.
 
Inculpatul C.V., intermediarul lui Croitoru Florin, a primit la data de 04.03.2020, suma de 500 lei, pe care Croitoru Florin, agent de penitenciare în cadrul Penitenciarului Poarta Albă – Secția Exterioară Valu lui Traian, i-o solicitase anterior martorului, cunoscând că această sumă este primită de Croitoru Florin pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu astfel încât să nu-l scoată la munci grele pe martor.
 
Ulterior, la data de 10.04.2020, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, C.V., tot în numele lui Croitoru Florin, a primit, bunuri vestimentare – trening, o pereche de pantofi – și un parfum, cu aceeași motivație ca suma de 500 de lei.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
 
În cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigații Criminale și al Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, de sprijinul Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Brigăzii de Operațiuni Speciale Constanța, și al Autorității Naționale a Penitenciarelor – Penitenciarul Poarta Albă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii