Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trafic de influență la RAR Constanța 230 de lei pentru omologarea unei instalații GPL. Prima condamnare

ro

02 Oct, 2020 00:00 2045 Marime text
 
  • Instanța a apreciat că pedeapsă de doi ani este suficientă pentru ca inculpatul să înțeleagă consecințele negative ale încălcării normelor de drept penal, fiind convingerea instanței că un astfel de comportament este unul accidental.

 
Trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, un bărbat acuzat de trafic de influență a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța. 
 
Prin actul de sesizare s-a reținut, în fapt, în sarcina inculpatului, că, în 2017, în timp ce se afla la sediul RAR Constanța, i-a solicitat denunțătorului suma de 230 de lei, promițându-i că va interveni pe lângă funcționari din cadrul instituției menționate.
 
Inculpatul l-ar fi asigurat pe denunțător că are influență pe lângă angajații RAR, pentru a-i determina pe aceștia să procedeze la efectuarea ITP, respectiv la omologarea instalației GPL pe care denunțătorul o amplasase pe auto proprietate personală, garantându-i rezultatul pozitiv al verificărilor chiar și în situația în care vehiculul nu ar fi corespuns normelor legale. 
 
În motivarea deciziei, judecătorii de la Tribunalul Constanța reține, sub aspectul laturii obiective, că elementul material a constat în acțiunea inculpatului de a pretinde suma de 230 lei, prin invocarea expresă și neechivocă a unei influențe deținute asupra unor funcționari care se ocupă efectuarea inspecției tehnice a autoturismului proprietatea martorului denunțător și a omologării stației GPL, pe care acesta o amplasase pe respectivul autoturism, în scopul de a-i determina pe aceștia să procedeze la omologarea instalației GPL, respectiv la efectuărea ITP, în mod favorabil, indiferent de starea tehnică a vehiculului, potrivit rolii.ro 
 
Urmarea imediată a faptei reținute în sarcina inculpatului a constat într-o stare de pericol pentru relațiile sociale legate de corecta desfășurare a activității funcționarilor publici, incompatibile cu faptele de natură să aducă atingere aparenței de probitate profesională a acestora.
 
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, în sensul că a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale și a urmărit producerea acestuia. 
 
Instanța a apreciat că pedeapsă de doi ani este suficientă pentru ca inculpatul să înțeleagă consecințele negative ale încălcării normelor de drept penal, fiind convingerea instanței că un astfel de comportament este unul accidental.
 

Scopul pedepsei va fi atins chiar și fără executare efectivă

 
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de doi ani aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, ce curge de la rămânerea definitivă a sentinței penale de condamnare, instanța apreciind că și fără executare efectivă, scopul pedepsei va fi atins, având în vedere persoana condamnatului pentru care simpla condamnare la o pedeaspă cu închisoare constituie un avertisment suficient de serios, cel va împiedica pe viitor să încalce normele de drept penal,  urmărindu-se atât educarea inculpatului în spiritul respectării legilor, cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, se mai arată în motivarea judecătorilor, conform rolii.ro.
 
Citește și 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii