Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:54 25 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA, flagrant lângă Policlinica cu plată din Constanța Întâlnire de gradul 0, cu pistolul pe bordul mașinii, în zona Poliţiei Transporturi (rechizitoriu)

ro

29 Aug, 2020 00:00 32268 Marime text
  • Falsul procuror a fost trimis în judecată pentru trafic de influență în formă continuată.
  • Flagrantul a avut loc în apropierea Policlinicii cu plată de pe str. Ștefan cel Mare din municipiul Constanța.
  • Anterior, martorul și inculpatul au avut o întâlnire în zona Poliţiei Transporturi. Discuția dintre cei doi a avut loc într-un automobil. Aici, inculpatul avea un pistol pe scaun pe care la un moment dat l-a pus pe bordul maşinii.

ZIUA de Constanța prezintă rechizitoriul dosarului în care Andrei Bodean, procurorul șef al DNA Constanța, a dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, fără nicio calitate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.
 
Inculpatul este acuzat că în perioada mai – 30 iulie 2020, ar fi pretins și ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 11.000 euro (în două tranșe de 5.000 respectiv 6.000 euro) în schimbul influenței pe care ar fi afirmat că o are asupra unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia și D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța“. „Concret, inculpatul ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună soluții favorabile față de martor, în două cauze în care acesta este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației și a uneia de tăinuire. De menționat este faptul că, în data de 30 iulie 2020, cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, asupra inculpatului, pe lângă suma de 6.000 euro, a mai fost găsită și o legitimație falsă de „procuror șef birou”, folosită pentru a-i întări convingerea martorului că este magistrat și implicit că influența sa ar fi una reală. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 5.000 de euro depusă de inculpat în vederea confiscării“, potrivit DNA.
 

Detaliat

 
În rechizitoriu, Andrei Bodean, procurorul șef al DNA Constanța, arată că martorul și inculpatul au avut o întâlnire în Constanţa, în zona Poliţiei Transporturi, de pe str. Mihai Eminescu. Discuția dintre cei doi a avut loc într-un automobil marca VW, model Polo.
 
„Martorul a observat că inculpatul avea un pistol pe scaun pe care la un moment dat l-a pus pe bordul maşinii. Când inculpatul a pus pistolul pe bord, martorul a remarcat că acesta nu avea încărcătorul iar interlocutorul său a afirmat „(...)” şi a indicat cu capul către clădirea Poliţiei Transporturi. Atunci, martorul l-a întrebat dacă inculpatul avea biroul de procuror DIICOT în clădirea Poliției Transporturi, iar apoi i-a spus că pe lângă dosarul privind accidentul rutier, mai avea un dosar, instrumentat chiar de către Poliția Transporturi. Inculpatul l-a întrebat despre ce era vorba iar martorul i-a povestit fapta pentru care era anchetat, respectiv tăinuire, constând în cumpărarea a 700 litri de motorină care s-a dovedit a fi furată. Auzind, inculpatul a afirmat că era posibil ca dosarul ”să fie la el” şi chiar a sunat pe cineva şi l-a întrebat dacă numele martorului apărea în „dosarul cu motorina”. Inculpatul nu a primit răspuns pe loc însă i-a dat asigurări că în acest dosar situaţia sa nu era la fel de gravă ca în dosarul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, dar că se va mai interesa şi îi va comunica ce e de făcut“, conform rechizitoriului.
 
Conform susținerilor martorului, o altă împrejurare care i-a creat convingerea că inculpatul era ceea ce pretindea, respectiv procuror la DIICOT, a fost că în prezența a purtat o discuție telefonică în cadrul căreia i-a spus interlocutorului că „nu pot azi, eu sunt trezit de la 3 dimineaţa, am avut nişte percheziţii, şi sunt ocupat”.
 
Întâlnirea respectivă s-a încheiat, inculpatul spunându-i că după ce intră în posesia banilor să îl sune şi să vină în Constanţa, în zona Gării CFR, unde se va întâlni cu o persoană din partea „domnului procuror (...)“.
 

„Banii au ajuns unde trebuie“. 

 
„În jurul orei 17:00, martorul a ajuns în Constanţa și s-a deplasat în zona Gării CFR. La scurt timp, a fost sunat de la postul telefonic cu nr. 0721.(...) de către un bărbat care i-a spus că se afla lângă mașina sa. Martorul a mers la maşină, a luat cei 5.000 euro din torpedou şi i-a dat respectivului bărbat, identificat ulterior în persoana (...). După ce a dat banii, martorul l-a sunat pe inculpat să îi confirme. După câteva minute, inculpatul l-a sunat înapoi şi i-a spus că avea confirmarea că banii ajunseseră unde trebuie. Martorul a precizat că nu are cunoştinţe juridice, nu ştie cine instrumentează dosarul său de la Poliţia Transporturi sau dacă fapta este de competenţa DIICOT. De altfel, martorul a arătat că nu cunoaște ce competenţă are DIICOT şi nu ştie nici dacă este vreo diferenţă între DIICOT şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, în condiţiile în care inculpatul îl prezentase pe procurorul (...) ca fiind colegul său“, potrivit DNA.
 
La data de 17 iulie, martorul a fost citat la Poliţia Transporturi pentru a fi audiat, iar după ce i-a adus acest lucru la cunoștința inculpatului, acesta l-a liniștit, spunându-i că sunt formalităţile obişnuite.

 
Denunțătorul a mers la poliţie la data de 20 iulie, unde un ofițer i-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect. Martorul nu a întrebat dacă dosarul este instrumentat de către inculpat, ci doar despre pedeapsa de care era pasibil. Potrivit (...), ofițerul respectiv i-a spus că nu crede că poate primi mai mult decât o amendă penală sau poate închisoare cu suspendarea executării.
 
 
La data de 24 iulie, martorul a primit un mesaj de la inculpat, prin care îl avertiza că situaţia din dosar s-a agravat, că era probabil să se pună sechestre pe bunurile turturor celor cercetaţi, inclusiv ale sale.
 

„Percheziții anunțate“

 
Martorul a răspuns că nu se teme, deoarece nu avea bunuri de valoare în proprietate. Din cauza acestei atitudini, inculpatul i-a cerut martorului locaţia unde să vină pentru a-i explica în detaliu gravitatea situaţiei. Martorul i-a trimis inculpatului locaţia, iar ulterior acesta a venit la domiciliul său, conducând un autoturism marca BMW X6 negru cu numărul (...) și au discutat câteva minute în curte.
 
În timpul discuţiei, inculpatul a încercat să îl sperie pe martor cu măsura sechestrului, spunându-i că prejudiciul în dosar era imens, că inclusiv avocatul poporului era implicat din partea statului şi că se vor pune sechestre pe toate bunurile, inclusiv ale familiilor celor cercetaţi.
 
Totodată, inculpatul a afirmat că în cauză lucrează mai mulţi procurori, că e un dosar complex, cu peste 100 de persoane cercetate, dar că el va face tot ce poate ca să „îl scoată încet-încet din dosar“, la fel cum a făcut şi cu tatăl prietenei lui care era anchetat într-un dosar de dare de mită şi l-a salvat.
 
La data de 27 iulie, inculpatul l-a sunat din nou pe martor şi i-a comunicat că situaţia s-a agravat şi că vor urma percheziţii domiciliare, inclusiv la locuința lui.
 

„Conversaţii cu DIICOT“  

 
De asemenea, inculpatul l-a întrebat pe martor dacă mai avea motorină acasă, iar în caz afirmativ, să scape de ea. Pentru a-l convinge, inculpatul i-a trimis martorului mai multe conversaţii de ale lui cu persoane pe care le avea în agenda telefonică sub numele „(...) DIICOT” şi „(...) Şef investigaţii”, mesaje din care reieşea că el efectua demersuri pe lângă aceste persoane, încercând să le convingă să mai amâne percheziţia de la locuința martorului.
 
Apoi, inculpatul l-a sunat pe martor și i-a spus că este nevoie de suma de 6.000 de euro pentru a fi scos din dosar și să nu păţească nimic şi i-a dat termen o oră să-i aducă banii.
 
Martorul a răspuns că nu avea banii și că și suma anterioară fusese împrumutată. Inculpatul a închis, spunându-i martorului să se gândească şi să îl anunţe.
 
Martorul a mai purtat câteva convorbiri cu inculpatul prin mesaje în aplicaţia Whatsapp, acesta insistând să îi fie remiși cei 6.000 euro și fixând ca termen seara zilei de 30.07.2020.
 
Mesajele fictive au fost trimise prin aplicaţia Whatsapp martorului (...) atât pentru a-i întări convingerea că inculpatul era procuror, că avea influenţă asupra persoanelor care instrumentau, teoretic, cele două dosare penale în care martorul era cercetat, cât şi pentru a exercita o presiune suplimentară asupra acestuia şi a-i pretinde sumele de bani.
 
„De asemenea, din relațiile comunicate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a rezultat că denunțătorul făcea obiectul unui dosar având ca obiect infracțiunea prevăzută de art. 338 alin.1 C.pen.. Totodată, la același parchet erau înregistrate două dosare penale care îl priveau pe (...): unul, în care acesta are calitatea de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare și unul în care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Ambele dosare sunt instrumentate de organele de poliție sub supravegherea domnului procuror (...). Este așadar evident că, în esență, inculpatul își trafica influența chiar asupra procurorului care îl ancheta“, se mai arată în rechizitoriul DNA.
 

Mita, la oră fixă

 
Conform informațiilor comunicate de Serviciul Regional de Poliție Transporturi Constanța, denunțătorul are calitatea de inculpat într-un dosar având ca obiect infracțiunea de tăinuire, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța sub nr. (...)/2016 și instrumentat de lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Regional de Poliție Transporturi Constanța.
 
Astfel cum s-a arătat anterior, pentru soluționarea favorabilă a dosarului de tăinuire, inculpatul a pretins de la denunțător suma de 6000 euro, fixând termen pentru plată seara zilei de 30.07.2020.
 
La data de 30.07.2020, inculpatul s-a înțeles cu denunțătorul să se întâlnească în apropierea unei agenții (...) de pe str. Ștefan cel Mare din mun. Constanța, în jurul orei 16:00.

Conform propriei practici, inițial inculpatul a evitat să se întâlnească el însuși cu denunțătorul pentru a primi banii. În acest sens, în jurul orei 15:40, inculpatul l-a apelat pe (...) căruia i-a cerut să se întâlnească cu denunțătorul pentru a lua ”ceva” de la acesta.
 

Flagrant

 
Ulterior, deoarece denunțătorul a insistat să discute personal cu el, inculpatul l-a sunat din nou pe martor și a revenit asupra solicitării deja acceptate de către acesta din urmă.  În acest context, inculpatul a schimbat locul de întâlnire, chemându-l pe denunțător în apropierea Policlinicii cu plată de pe str. Ștefan cel Mare din mun.Constanța.
 
Aici, denunțătorul s-a urcat în mașina inculpatului, a purtat cu acesta o discuție, înregistrată cu mijloace tehnice și a remis acestuia suma de 29.850 lei, echivalentul sumei de 6.000 euro. Imediat după aceasta, inculpatul a fost prins în flagrant, având asupra sa suma respectivă, seriile bancnotelor fiind în prealabil consemnate de organele de urmărire penală într-un proces verbal.
 
În autoturism a mai fost găsită o legitimație cu insignă, aparent emisă de Ministerul Justiției, pe numele inculpatului, având aplicată poza acestuia și funcția de ”procuror șef birou”.
 
Tot în autoturism a fost găsită și replica airsoft a unui pistol Glock, fără încărcător, același pe care inculpatul îl prezentase denunțătorului cu ocazia precedentei întâlniri, precum și un card de membru al ”Asociației profesioniștilor îndrept”, emis tot pe numele inculpatului.

Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
Citește și
 
Un fost avocat din Baroul Constanţa a cerut să fie eliberat. Decizia Tribunalului

Oficial! Un tânăr din Tulcea, cercetat pentru viol în Suedia, arestat la Constanța

Un singur om vrea să fie șeful procurorilor din Dobrogea

 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii