RAR Programările se pot obține în maximum 7 zile în cea mai mare parte a țării. Constanța și Suceava, excepții
RAR: Programările se pot obține în maximum 7 zile în cea mai mare parte a țării. Constanța și Suceava,
115
Marime text

Registrul Auto Român (RAR) transmite că durata medie de obținere a unei programări la nivel național este cuprinsă între 4 și 7 zile, în funcție de activitatea solicitată.
Instituția îi avertizează pe șoferi să nu apeleze la platforme care promit programări rapide contra cost sau care susțin că timpul de așteptare pentru o programare la RAR depășește o lună.
Potrivit RAR, în urma măsurilor implementate de conducerea instituției în anul 2026, reprezentanțele teritoriale sunt organizate astfel încât clienții să poată obține, în general, o programare la cel mult 7 zile de la solicitare.
Excepție fac județele Constanța și Suceava, unde numărul mare de autovehicule depășește capacitatea de preluare. Chiar și în aceste județe, însă, RAR precizează că programările nu depășesc 25 de zile.
Anunțul făcut de Registrul Auto Român Oficial
Durata medie de obținere a unei programări la RAR, la nivel național este între 4 și 7 zile, în funcție de activitatea solicitată.
Evitați să plătiți prin intermediul diverselor platforme care promit programări rapide sau care dezinformează vorbind despre timpi de așteptare de peste o lună.
• Datorită măsurilor implementate de conducerea Registrului Auto Român în anul 2026, reprezentanțele locale ale RAR din toată țara sunt organizate astfel încât clienții să poată beneficia de programări la o distanță de maximum 7 zile de la data solicitării. Excepție fac județele Constanța și Suceava, unde numărul mare de autovehicule depășește capacitatea de preluare. Însă chiar și aici programările nu depășesc 25 de zile.
• Planificările la activitățile RAR pot fi făcute atât pe site-ul www.rarom.ro, la sectiunea programări (https://portal.rarom.ro/rar-public/appointment) cât și prin intermediul serviciului ”call center” la numărul de telefon 021/9672, la care operatorii noștri răspund în timpul programului de lucru menționat pe platforma oficială.
Programările la RAR sunt gratuite.
• Facem aceste precizări în contextul în care am identificat mai multe site-uri unde sunt percepute diverse taxe cuprinse între 50 si 300 de lei pentru o programare la RAR, menționându-se că planificările se pot obține într-un număr așa zis ”redus” de zile cuprins între o săptămână și două luni.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


