Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:56 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Toți avem un vecin cu bormașină Lucrări de renovare, în intervalul de liniște. Cum au soluționat judecătorii din Constanța procesul din instanță

ro

22 Jun, 2020 00:00 4325 Marime text
  • O locatară a chemat Poliția la 13.03, pentru că vecina sa folosea bormașina.
  • În hotărârea instanței, pronunțată în luna martie, se arată clar că intervalul de liniște trebuie respectat, în caz contrar aplicându-se amenzi.
  • Hotărârea Judecătoriei a fost contestată la Tribunalul Constanța
Viața la bloc presupune compromisuri din partea vecinilor și este nevoie ca toți să dea dovadă de înțelegere pentru ca situații ce pot părea banale să nu degenereze. Cu toate acestea, există și situații când una dintre părți depășește limita unei bune conviețuiri în comunitate, consemnată în lege. În acest sens, prezentăm cazul unor constănțeni care au ajuns în instanță ca urmare a utilizării bormașinii în intervalul orar de liniște 13.00-14.00, mai precis la 13.03.
Amintim că, nu mai departe de acum câteva luni, judecătorii constănțeni au tranșat o altă problemă des întâlnită în viața la bloc, respectiv, câinele din apartament.

Câinele din apartamentul vecinului:
Judecătorii din Constanţa tranșează o situaţie cu care se confruntă mulți dintre cei ce locuiesc la bloc


Pentru a reveni la cazul cu bormașina, dosarul se află acum la Tribunalul Constanța, după ce prima hotărâre, pronunțată de Judecătoria Constanța, a fost atacată. Cazul a fost înregristrat pe rolul Secției civile a instanței sub numărul 18882/212/2019.
Trebuie subliniat de la bun început faptul că, în motivarea primei decizii a instanței, Hotărârea nr. 2184/2020, instanța nu lasă loc interpretărilor în ceea ce privește intervalul de liniște 13-14, magistrații arătând clar în hotărâre faptul că acesta este consfințit de lege.


Încălcarea intervalului de liniște constituie contravenție

Astfel, în decizia instanței se arată: „Conform art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, «Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora»“.

Se mai arată în continuare că cine nu respectă intervalul de liniște stabilit prin lege poate primi amendă de la 500 la 1.500 de lei.
Amendă a primit și reclamanta din dosarul 18882/212/2019, după ce vecina sa a chemat Poliția Locală la ora 13.03, reclamând că vecina sa face gălăgie în intervalul orar de liniște. De altfel, chiar în motivarea instanței se arată agentul de poliție, ajuns la fața locului la ora 13.08, a putut auzi loviturile de ciocan și bormașina.
În cererea de chemare în judecată formulată de către locatara ce a fost amendată, aceasta a contestat amenda pe care o primise de la Poliția Locală Constanța.
„În motivare, petenta a arătat că a înlocuit ușile din apartament, înainte de ora 13.00, fără a se folosi vreo bormașină electrică, iar după ora 13.00 nu s-a produs niciun zgomot“, se arată în actele instanței, citate pe www.rolii.ro.
 

Amendată pentru bormașina de la ora 13.00

Instanța a constatat că „prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției (...) nr. xxxxxx din data de 20.06.2019, ora 13:45 (f. 14), s-a reținut că în data de 20.06.2019, ora 13:10, petenta A. L., în calitate de proprietar al apartamentului nr. 6 situat în Constanța, (...), a deranjat liniștea și ordinea locatarilor, în intervalul orar 13 – 14, prin diferite zgomote, respectiv lovituri de ciocan și bormașină electrică pentru renovarea apartamentului mai sus menționat, fapt ce a dus la indignarea locatarilor din scară“.
Potrivit www.rolii.ro, „în prezenta cauză, instanța reține că petenta nu a negat aspectul că ar fi produs zgomote, ci doar intervalul orar, respectiv anterior orei 13. De asemenea, a mai susținut că nu și-a renovat apartamentul, ci a schimbat doar ușile apartamentului și nu a folosit bormașina electrică“.
 

Vecinii au chemat Poliția la 13.03

Mai arată judecătorii că „referitor la intervalul orar, instanța reține că din raportul agentului constatator din data de 20.06.2019 (f. 43), rezultă că agentul constatator a perceput cu propriile simțuri zgomotele produse de ciocan, respectiv bormașină, cu ocazia deplasării la fața locului, ca urmare a sesizării făcute de numita T. R. Cât privește pretinsa contradicție din raport referitoare la ora sesizării, instanța constată că aceasta nu există. Astfel, la ora 13:03 numita T. R. a sesizat poliția locală, în timp ce la ora 13:08 agentul constatator a contactat-o pe T. R. în vederea soluționării sesizării“.

Cu alte cuvinte, vecinii au chemat Poliția la ora 13.03.
Chiar dacă marja este foarte mică, instanța a arătat negru pe alb că intervalul orar de liniște este stabilit prin lege, iar cine nu respectă legea riscă amendă:
„Conform art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, «Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora». Potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din același act normativ, «Contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează: cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct. 2), 5)-10), 13), 15), 19), 20), 26), 29), 31) și 32)»“.


Amendă de 500 de lei

Legat de amenda primită de locatara din bloc, după ce vecinii săi au chemat Poliția la trei minute de la începerea intervalului de liniște, judecătorii au arătat că „în ceea ce privește sancțiunea, instanța constată că agentul constatator a aplicat o amendă contravențională în cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv 500 lei“.
„Această sancțiune este proporțională cu gravitatea concretă a faptei săvârșite, neimpunându-se înlocuirea acesteia cu avertisment, întrucât petenta nu a dovedit existența unor circumstanțe obiective ori personale care să imprime faptei comise o gravitate atât de redusă încât să justifice înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul“, potrivit www.rolii.ro.
În aceste condiții, plângerea formulată împotriva amenzii primite a fost respinsă de judecătorii primei instanțe, ca nefondată. Nemulțumită de această decizie, locatara ce fusese amendată a contestat decizia Judecătoriei la instanța superioară, urmând ca Tribunalul să tranșeze definitiv cazul.


Citește și:

Editorial!:
Bormaşina vecinilor, coşmarul celor care locuiesc la bloc. Ce se întâmplă peste câteva zile

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii