Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:51 05 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial! Bormaşina vecinilor, coşmarul celor care locuiesc la bloc. Ce se întâmplă peste câteva zile

ro

11 Jan, 2020 00:00 3146 Marime text

În curând (26 ianuarie 2020) va intra în vigoare Legea numărul 192/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Poate una dintre cele mai importante modificări din lege prevede o sancţionare mai drastică a celor care-şi deranjează vecinii în mod constant prin prestarea diverselor activităţi.
 
Astfel, potrivit datelor oficiale, organizarea de petreceri şi difuzarea la intensitate mare a muzicii vor fi amendate cu sume mai mari, respectiv de la 2.000 la 3.000 lei.
 
„Bonus“, repetarea faptei duce la o creştere semnificativă a amenzii: cu amendă de 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 50-100 ore de activităţi în folosul comunităţii pentru tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă; cu amendă de 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 ore de activităţi în folosul comunităţii pentru tulburarea liniştii locatarilor între orele 22:00-8:00 şi 13:00-14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora.
 
Riscă amendă de 3.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 ore de activităţi în folosul comunităţii cei care organizează petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban.
 
Citeşte şi: 
 
Amenzi pentru vecinii gălăgioşi. Cum vor intra poliţiştii cu forţa în apartamente. Iată legea care va intra în vigoare în scurt timp! (document)

Constanţa Poliţiştii locali au aplicat amenzi! Ce nereguli au constatat agenţii
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii