Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:39 24 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tiberius Dănuț Epure, fostul rector al Universității „Ovidius” din Constanța, răspuns negativ de la magistrați

ro

26 May, 2024 17:00 1415 Marime text
  • Pe masa judecătorilor constănțeni a ajuns dosarul dintre reclamantul Tiberius Dănuț Epure, fostul rector al Universității „Ovidius” din Constanța și pârâta - Universitatea  „Ovidius” din Constanța.
  • Fostul rector al Universității „Ovidius” din Constanța cere, în instanță suspendarea executării actului administrativ, cerere de preschimbare termen.


Fostul rector al Universităţii Ovidius Constanţa, Dănuț Tiberius Epure, a dat în judecată insituția de învățământ superior, solicitând suspendarea executării actului administrativ, cerere de preschimbare termen.

Magistrații constănțeni au respins, pe data de 24.05.202,  cererea reclamantului  Dănuț Tiberius Epure de suspendare a executării parţiale a Cartei Universităţii Ovidius Constanţa, respectiv art. 71 alin. (2) şi (4) emisă de pârâtul Universitatea Ovidius Constanța, ca neîntemeiată. 

Pe rolul Tribunalului Constanța, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe data de 28.02.2024, a fost înregistrat dosarul cu indicativul 1304/118/2024 și cu obiectul -  suspendare executare act administrativ cerere de preschimbare termen. Părțile dosarului aflat în stadiul procesual de fond sunt: Epure Dănuț Tiberius  - reclamant și Universitatea Ovidius Constanța - pârât.

În ședinţa din data de 24.05.2024, magistrații au respins cererea. „Respinge cererea reclamantului Epure Danut Tiberius de suspendare a executării parţiale a Cartei Universităţii Ovidius Constanţa, respectiv art. 71 alin. (2) şi (4) emisă de pârâtul Universitatea Ovidius Constanța, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de recurs se va depune la această instanţă sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei pe 24.05.2024“, se spune în soluția pe scurt.



Amintim că prin decizia penală nr. 1687 din 10.12.2015, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea lui Epure Tiberius Dănuț, fost rector al Universității „Ovidius” din Constanța, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de rector la orice instituție de învățământ, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (2 infracțiuni) și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității.

Tiberius Dănuţ Epure este candidat din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța. 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:


Candidat din partea SOS România pentru CJC: Dănuţ Epure, fostul rector al Universităţii „Ovidius“, cere Curții de Apel București rejudecarea. Primul termen în apel, peste o lună

Justiție Constanța: Cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de fostul rector Dănuț Epure, respinsă de magistrați

Universitatea „Ovidius” din Constanța, dată în judecată de fostul rector Tiberius Dănuț Epure
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii