Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:47 08 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atacantul Laura Rus s-a despărțit de campioana Farul Constanța. „Mi-am îndeplinit poate unul dintre cele mai mari obiective“

ro

08 Jul, 2025 17:00 457 Marime text
Laura Rus a jucat la Farul Constanța cu numărul 9. Sursa foto: Farul Constanța
 
  • Laura Rus a contribuit cu goluri și pase decisive și la cele două titluri consecutive de campioană a României cucerite de echipa de pe litoral.
 
Echipa feminină de fotbal Farul Constanța, campioana României din ultimele două sezoane, și atacantul Laura Rus au pus capăt colaborării. În continuare, jucătoarea de 37 de ani va evolua tot în Superliga României.
 
Fotbalistă emblematică a României, Laura Rus a venit la Farul în vara anului 2023, evoluând timp de două sezoane pe litoral și contribuind și ea, cu goluri (15, respectiv 14) și pase decisive, la cele două titluri cucerite de echipa de la malul mării. 
 
Campioană și în țara ei
 
La despărțire, fotbalista a postat un mesaj emoționant:

„Mulțumesc, Farul Constanța!  

Vreau să încep prin a le mulțumi tuturor persoanelor care sunt «în spatele cortinei»: Chef Nea Stelică și personalului de la bucătărie, care au avut mare grijă de alimentație și au un loc aparte în sufletul meu 

Domnilor de la echipamente care, deși noi le lăsam dezordonate, a 2-a zi erau impecabile și ordonate. Mulțumesc pentru ajutor și prietenie, domnilor!


Recunoștință și doamnelor care mereu strângeau după noi. 

Domnilor care aveau grijă ca terenurile să fie în cea mai bună condiție pentru a ne asigura antrenamentele perfecte.

Alături de Farul mi-am îndeplinit poate unul dintre cele mai mari obiective, acela de a ieși campioană în țara mea!

Mulțumesc tuturor care au făcut posibil ca toate acestea să devină realitate pentru mine!“.


„Avem ani frumoși în față“

Îm continuare, Laura Rus va juca tot în Superligă, la Politehnica Timișoara, club la care va fi și antrenor secund al grupei Under-15.
Laura Rus. Sursa foto: Facebook (Politehnica Timișoara Femina)  
„Mă consider un om care știe să aprecieze și să fie recunoscător pentru ceea ce are. Venirea la Politehnica Timișoara îmi aduce bucurie pentru că știu că aici se va face o treabă foarte bună și sunt convinsă că mă voi bucura de fotbal, pentru mine asta contează foarte mult acum, pe final de carieră. Am lucrat alături de o parte din oamenii de aici când am jucat la Fortuna Becicherecu Mic, sunt oameni dedicați, mi-a plăcut ceea ce mi s-a propus și sunt convinsă că avem ani frumoși în față”, a declarat Laura Rus, potrivit sspolitehnica.ro.
 
Golgheter în ediția 2012/2013 a Champions League
 
Fostul atacant al Farului a evoluat și la multe echipe din străinătate, iar în campionatul 2009-2010, aceasta a fost desemnată cea mai bună jucătoare din Spania. În afară de Farul, a mai evoluat pentru formațiile Pandurii Tg. Jiu, Sporting Club De Huelva (Spania), Apollon Ladies (Cipru), Fortuna Hjorring (Danemarca), Suwon FMC și Incheon Daekyo WFC (Coreea de Sud), Sassuolo Calcio Femminile și Hellas Verona (Italia), Anderlecht (Belgia), Fortuna Becicherecu Mic și Tindastoll (Islanda).

Printre altele, Laura Rus a fost golgheter în ediția 2012/2013 a Champions League, cu 11 reușite! Laura Rus este cvdruplă campioană a Ciprului, cu Apollon Limassol, campioană a Danemarcei, în 2014, cu Fortuna Hjorring, echipă cu care a câștigat și Cupa Danemarcei în același an, dar și campioană și câștigătoare a Cupei Belgiei cu Anderlecht, în 2020. În sezonul 2012-2013, a fost și golghetera campionatului cipriot. A câștigat, de asemenea, Cupa României, în 2007.
 
„Felicitări, Lala, pentru întreaga carieră la echipa națională!“

În decembrie 2023, Laura Rus a disputat ultimul ei meci la echipa națională a României, contra Croației, iar, la revenirea la Constanța, a avut parte de o surpriză din partea colegelor și a staff-ului tehnic. Jucătoarea a început în primul 11 și a purtat banderola de căpitan în confruntarea din Liga Națiunilor pierdută de tricolore cu 0-1, iar, ulterior, înaintea antrenamentului de la Constanța, a primit un buchet de flori în culorile drapelului României, cel care i l-a înmânat fiind Dorel Zaharia (director coordonator). „Felicitări, Lala, pentru întreaga carieră la echipa națională!“, a fost mesajul Farului.
 
În cei 19 ani în care a evoluat pentru prima reprezentativă, Laura Rus a strâns 140 de selecții pentru naționala feminină, fiind in top 3 all-time al celor mai bune marcatoare din istoria echipei României. Sportiva și-a anunțat retragerea de la lotul național printr-o scrisoare deschisă adresată suporterilor naționalei feminine.
 
Având în față provocările sezonului 2025/2026, în care, pe lângă întrecerile interne, va evolua din nou în Champions League, Farul a anunțat că mai multe jucătoare din lot și-au prelungit contractele (Ioana Stancu, Lilian Onyango, Enez Mango, Ana Maria Stanciu, Maria Cristea, Claudia Chiper). Totodată, au fost transferate, până acum, și trei internaționale, Cristina Botojel și bulgăroaicele Leonora Zheleva și Dimitra Ivanova
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Constanța. Fotbalista Laura Rus
„Sunt fericită că am rămas la Farul și în acest an. Îmi doresc să ies din nou campioană“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii