Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protest împotriva investiţiei Cambela Prod SRL Autorizaţia de construire a blocului din cartierul Tomis Nord, în atenţia judecătorilor

ro

09 Mar, 2019 00:00 2893 Marime text
Asociaţia „Constanţa Altfel“ cere Tribunalului Constanţa suspendarea autorizaţiei nr. 986 din data de 17.07.2017, emisă de Primăria Constanţa, care presupune „construire imobil D+P+4e locuinţe colective“, pentru investiţia realizată pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 183B, chiar lângă CCINA Constanţa.
 
Dosarul (1320/118/2019) se află pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanţa, iar părţile cauzei sunt Asociaţia „Constanţa Altfel“ (reclamant), iar Primarul Municipiului Constanta şi SC Cambela Prod SRL sunt pârâţi. Până în prezent nu a fost stabilit primul termen de judecată.
 
Joia trecută, câteva zeci de persoane care locuiesc pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din Constanţa au protestat împotriva proiectului imobiliar al societăţii Cambela Prod.
 
Locatarii blocul S6, care au mai protestat şi în 2016, spun că proprietarul a procedat în ultimele zile la împrejmuirea terenului, a ridicat stâlpi, iar în urmă cu câteva nopţi, a adus în zonă utilaje, maşini şi muncitori.
 
Reamintim că autorizaţia de construire nr. 986 din data de 17.07.2017, emisă de Primăria Constanţa, presupune: „Construire imobil D+P+4e locuinţe colective“, pentru investiţia realizată pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 183B, chiar lângă CCINA Constanţa.
 
Terenul cu număr cadastral 225171, în suprafaţă totală de 534 mp, este amplasat în intravilanul municipiului Constanţa, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 183 B. Vecinătăţile sale sunt: la est - bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, la sud - proprietate privată, la nord - domeniu privat de interes local, la vest - domeniu public de interes local (alee acces parcare şi imobil locuinţe colective S6).
 
Terenul este situat la o distanţă de 41,5 ml faţă de imobilul situat la nord, imobil de locuinţe colective T7 (S+P+10), şi de 0,00 ml faţă de terenul domeniu privat de interes local, pe latura de vest, la 18 ml, se află un imobil locuinţe colective S6 (S+P+4) şi la 0,00 ml - teren domeniu public de interes local, la sud, la o distanţă de 0,00 ml faţă de proprietate privată, la est se află trotuarul bulevardului Al. Lăpuşneanu.
 
Terenul are forma poligon neregulat, având o suprafaţă de 534 mp, fiind proprietatea privată a societăţii Cambela Prod SRL, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr 1589/18.10.2013.
 
Construcţia nou propusă nu va afecta construcţiile din jur. Funcţiunile imobilului sunt astfel repartizate: la demisol - 20 de locuri parcare (18 locuri de parcare în nouă sisteme de parcare multiparking KLAUS, cu două locuri pe sistem şi două locuri la cota -3,65). Conform certificatului de urbanism nr. 2349/16.07.2015 şi HCJC nr 152/22.05.2013, pe terenul rămas liber de construcţii din jurul imobilului D+P+4etaje se vor amenaja spaţii verzi şi plantate, în limita de proprietate. Suprafaţa totală de spaţii verzi va fi de 180,38 mp, ceea ce reprezintă 33,77% din suprafaţa terenului.
 
Amplasamentul este mărginit la est de bulevardul Al. Lăpuşneanu, ce face legătura între zona studiată şi zona administrativa şi comercială a municipiului Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
Constanţa. Protest al locatarilor unui bloc din cartierul Tomis Nord. Oamenii sunt deranjaţi de un proiect imobiliar (galerie foto)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii