Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:55 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

ro

12 Mar, 2024 17:00 846 Marime text


Curtea de Apel Constanța a respins recursurile declarate de Arhiepiscopia Tomisului și Parohia Sfânta Treime în dosarul care vizează autorizația de construire a Catedralei Eroilor Sfânta Treime.
 
Decizia a fost luată de instanța de Contencios administrativ și fiscal în dosarul cu indicativul 5311/118/2019*, judecătorii ajungând la concluzia că recursurile ar fi fost lipsite de interes.
 
Decizia de acum a Curții de Apel Constanța este definitivă. În minuta hotărârii, se arată următoarele:
 
„Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta Parohia Sfânta Treime ca nefondată. Admite excepţia lipsei de interes a formulării recursurilor. Respinge recursurile ca fiind lipsite de interes. Respinge cererea intimatului Primarul Municipiului Constanţa de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată. Definitivă“
 
Amintim, în dosar, Tribunalul Constanța a respins cererea de anulare a autorizației de construire a Catedralei Eroilor, formulată de Asociația Constanța Altfel.
 
Pe parcursul rejudecării dosarului, Asociația Constanța Altfel a renunțat la procesul contra Arhiepiscopiei Tomisului și Parohiei Sfânta Treime, rămânând adversar în cauză doar al municipalității.
 
Arhiepiscopia și Parohia au declarat recurs în luna august 2023 împotriva deciziei de renunțare, dar, între timp, Tribunalul a terminat de rejudecat procesul și a respins cererea de anulare a autorizației de construire.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Arhiepiscopia Tomisului câștigă, din nou, procesul pentru Catedrala Eroilor, de la Casa de Cultură! Anularea autorizației nu schimbă terenul în „spațiu verde“ (MOTIVARE)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii