Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:05 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii dobrogeni, așteptați duminică la examenul de grad

ro

18 Oct, 2019 00:00 2183 Marime text
Magistratul Gigi Valentin Ștefan (foto), procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, este așteptat să se prezinte în acest weekend la București, pentru a susține examenul de grad.
 
Acesta a fost convocat alături de restul colegilor săi din Constanța, dar și de la Tulcea și din țară, pentru a susține testul-grilă din cadrul examinării. De menționat că procurorul general al Constanței s-a înscris pentru a obține gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Susținerea testului-grilă va avea loc pe data de 20 octombrie, la Universitatea „Nicolae Titulescu“, începând cu ora 9.00. Accesul candidaților în sălile de concurs se va face între orele 7.30-8.30 și este permis doar în baza actului de identitate.
 
Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, „se interzice candidaților să dețină asupra lor pe timpul desfășurării probelor scrise orice fel de lucrări care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și orice mijloc electronic de comunicare“. Procurorii pot însă să se folosească de anumite materiale, menționate explicit în acest sens în tematica și bibliografia de concurs.
 
Alături de procurorul general al Constanței, mai susțin examenul de grad în această sesiune și alți magistrați dobrogeni. Aceștia sunt: pentru gradul de procuror al PÎCCJ - Daniela Bocăneală (Parchetul Tribunalului Tulcea), Venera Grațiela Lăzureanu (Parchetul Tribunalului Constanța), Violeta Julieta Păun (Parchetul Curții de Apel) și Constantin Micu (Parchetul Curții de Apel), pentru gradul de procuror al PCA - Dana Belciug, Corneliu Cristian Bordeianu, Camelia Maria Conortos (Parchetul Tribunalului Constanța), dar și prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Tulcea, magistratul Dan Stepanencu.
 
În final, pentru gradul de procuror al Parchetului Tribunalului s-au înscris Camelia Andrei - prim-procuror adjunct al Parchetului Judecătoriei Constanța, Laura Angela Cornea, de la Parchetul Judecătoriei Mangalia, dar și de către Gabriela Rugea, delegată prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Mangalia.
 
Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 6 noiembrie.
 
Citește și:
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii