Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:16 23 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectura Constanţa cere anularea unui PUZ. Vizată, Cambela Prod SRL (document)

ro

16 Feb, 2019 00:00 1482 Marime text
Ieri, la Tribunalul Constanţa a avut loc primul termen în dosarul 6474/118/2018, cauză aflată pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, unde Prefectura Constanţa cere anularea unei hotărâri de Consiliu Local privind aprobarea PUZ-ului delimitat de străzile Viceamiral Ion Murgescu, strada Ion Borcea, strada Unirii. Potrivit datelor oficiale, terenul în suprafaţă de 13.209, 94 mp este proprietatea unor persoane fizice şi juridice, conform HCLM 274/31.10.2011.
 
Ieri, judecătorii Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanţa au acordat un nou termen (15 martie), pentru administrarea unor probe suplimentare.
 
Aşa cum arătam şi într-o ediţie anterioară, potrivit hotărârii aprobate în 2011, PUZ-ul iniţiat de tulcenii de la SC Cambela Prod SRL a primit numărul de înregistrare 105927/13.08.2010, precum şi avizul de oportunitate nr. 33289/10.03.2010 al Direcţiei Urbanism al primăriei Constanţa.
 

Cambela Prod SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 2000, Cambela Prod SRL are sediul social în comuna Stejaru, judeţul Tulcea. Capitalul social subscris, de 5.700.400 de lei, integral vărsat, este compus din 57.004 părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 100 de lei. Tănase Bela este asociat unic şi administrator al firmei, care se ocupă de fabricarea betonului.
 
În anul fiscal 2015, societatea a avut 87 de salariaţi, o cifră de afaceri de 155.556.251 de lei şi un profit de 2.158.509 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu 95 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 284.775.452 de lei şi un profit de 7.670.813 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 98 de salariaţi, cifră de afaceri de 279.390.416 lei şi profit de 7.429.454 de lei.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta hotărârea CLM pe care Prefectura Constanţa a atacat-o în instanţa de contencios administrativ.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii