Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:39 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru hectare din terenul cazărmii Capu Midia, vândute între civili. Decizia instanței

ro

22 Jan, 2022 00:00 5181 Marime text
  • Discuțiile privind anularea actelor prin care a fost înstrăinat terenul se poartă în dosarul civil 23496/212/2019, înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei Constanța și soluționat recent, în apel, de Tribunalul Constanța.
  • Militarii au arătat că unuia dintre pârâți i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul respectiv, „însă dreptul de proprietate asupra acestui teren aparține Statutului român, iar dreptul de administrare a fost atribuit Ministerului Apărării Naționale“.
  • Judecătoria Constanța a admis, în primă instanță, acțiunea Ministerului Apărării Naționale și a dispus anularea actelor.
  • Tribunalul Constanța a admis recent apelul declarat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenului, a anulat prima sentință și a trimis dosarul înapoi, spre rejudecare.
 
Patru hectare din terenul cazărimii 769 Capu Midia au fost vândute între civili, potrivit Ministerului Apărării Naționale, care a deschis și a câștigat, în primă instnață, un proces pentru anularea actelor prin care a fost înstrăinat terenul.
 
Totuși, Tribunalul Constanța a decis recent să anuleze prima sentință, prin care MApN obținea anularea actelor, și să trimită cauza înapoi la Judecătoria Constanța, pentru rejudecare.
 
Discuțiile privind anularea actelor se poartă în dosarul civil 23496/212/2019, înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei Constanța și soluționat recent, în apel, de Tribunalul Constanța.
 
Reclamant în cauză este Ministerul Apărării Naționale, iar lista pârâților este deschisă de Comisia Județeană Constanța pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Comisia Locală Corbu pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și continuă cu mai mulți civili.
 
Ce a cerut MApN
 
În Hotărârea 11703/2020 a Judecătoriei Constanța, document citat pe Jurindex, se arată că MApN a cerut instanței să constate nulitatea absolută a mai multor acte, începând cu Titlul de proprietate nr. 6252 din data de 10.07.2008 emis de Comisia Județeană Constanța de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, cu privire la suprafața de 4 ha teren menționați ca fiind situați în extravilanul comunei Corbu, județul Constanța.
 
În continuare, s-a cerut anularea contractelor de vânzare ce au vizat terenul și a actelor de dezmembrare a diferitelor suprafețe din acesta.
 
Militarii au arătat că unuia dintre pârâți i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul respectiv, „însă dreptul de proprietate asupra acestui teren aparține Statutului român, iar dreptul de administrare a fost atribuit Ministerului Apărării Naționale“.
 
Au mai spus militarii că suprafața este inclusă în terenul cazărmii 769 Capu Midia.
 
„Aspectele legate de regimul juridic al terenului cazărmii 769 Capu Midia – imobil proprietate publică a statului aflat în administrarea reclamantului au intrat sub putere de lucru judecat, în condițiile în care sentința civilă nr. 65/CA din 22.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța (...) a devenit definitivă prin decizia civilă nr. 2767/03.10.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție“, se arată în hotărârea Judecătoriei Constanța.
 
În continuare, MApN a arătat că „în mod nelegal s-a emis Titlul de proprietate nr. 6252 din data de 10.07.2008, cu încălcarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/2001, art. 136 din Constituție, art. 475 C. civ. din 1864, art. 9 alin. (1) și art. 11 din Legea nr. 213/1998, în condițiile în care suprafața de teren de 4 ha nu făcea parte din domeniul privat al comunei, ci din domeniul public al statului“.
 
Judecătoria a anulat actele pentru teren
 
„Referitor la celelalte acte juridice, reclamantul a învederat că emiterea Titlului de proprietate nr. 6252 din data de 10.07.2008 cu încălcarea legii conduce la anularea și a actelor subsecvente încheiate cu privire la terenul proprietate publică a statului, bun inalienabil“, conform sursei citate.
 
Așa cum am arătat Judecătoria Constanța a decis să admită acțiunea MApN și a anulat actele solicitate, dar, recent, Tribunalul Constanța a admis apelul declarat în cauză de Comisia Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și a anulat hotărârea Judecătoriei.
 
Totodată, Tribunalul Constanța a decis trimiterea dosarului înapoi la prima instnață, pentru rejudecare.
 
În acest context, cauza urmează să fie reînregistrată pe rolul Secției Civile a Judecătoriei Constanța, iar soluția pe care o va pronunța instanța după rejudecare va fi, de asemenea, supusă apelului.
 
Sursa motivare: www.rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Cum a rămas Ministerul Apărării Naționale fără 7,2 hectare de teren din unitatea militară de la Capu Midia – Corbu. Prima decizie a Judecătoriei
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii