Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:45 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Operaţiune fără precedent a DIICOT împreună cu Europol. Rețea internațională de trafic de persoane, destructurată

ro

07 Mar, 2018 08:25 2071 Marime text

DIICOT Timișoara, împreună cu EUROPOL și autoritățile din Germania, a declanșat, în această dimineață, o operațiune fără precedent de anihilare a unei rețele care a asigurat trecerea ilegală din Turcia până în vestul Europei a peste 2.000 de migranți, informează pressalert.ro.

În paralel, polițiștii de la ”Crimă Organizată” Timișoara au descins la 12 locuinţe din Timiș pentru a-i ridica pe membrii grupării care operau în vestul țării, iar cei din Germania pentru a-i reține pe cei care acționau acolo.

Însoțiți de o echipă de intervenție de la Detașamentul Antiterorist al Jandarmeriei, polițiștii de la ”Crimă Organizată” și DGA au descins și la locuința liderului grupării din România, care își închiriase un apartament pe Calea Aradului. Alte echipe percheziționează mai multe pensiuni unde erau adăpostiți migranții.

Investigațiile au fost începute în urmă cu un an când autoritățile române au stabilit că în Timișoara acționează o grupare care asigura tranzitul migranților originari din Orientul Mijlociu și Asia aflați în Turcia spre Germania.

Prețul – 4.000 -5.000 euro pentru fiecare persoană. Sumele erau date în tranșe prin metoda Hawala – banii erau plătiți de o persoană de încredere, căreia îi fuseseră încredințat ”onorariul”, membrilor rețelei după ce se confirma că migranții au trecut dintr-o țară în alta sau la destinație.

Potrivit DIICOT, sirienii și irakienii care voiau să ajungă în Germania erau ghidați de segmente ale rețelei pentru fiecare naționalitate, iar cei care acționau în Timiș era părți ai unei rețele mult mai ample.

În aceste condiții, a fost inițiat de DIICOT un JIT (Joint Investigation Team), colaborându-se cu autoritățile din Germania și Europol pentru identificarea tuturor membrilor grupării. S-a stabilit că fiecare dintre segmentele naționale ale rețelei era coordonat de un lider zonal,iar legăturile erau realizate doar prin Whats Up sau Viber. Migranții erau avertizați, de asemenea, să-și închidă telefoanele mobile când treceau granița pentru a nu fi salvată nicio coordonată GPS, iar dacă erau prinși să aibă grijă ca mobilele să revină la setările din fabrică.

Liderii din Serbia și România stabileau când urma să fie trecut ilegal un grup de migranți peste fâșia verde. Imediat, era alertat un trasportator care pleca să-i ridice pe migranți după ce se primea locația de pe GPS, transmisă pe aplicațiile online folosite. După ce încărcau transfugii, șoferii primeau în timp real pe telefoanele mobile la care pensiune din Timișoara sau din apropiere urmau să-I ducă. Ulterior, erau organizate grupuri pentru a fi transportate mai departe spre Ungaria, Austria și Germania. De obicei, erau urcate în TIR-uri. Unul dintre grupuri a fost oprit în vama Nădlac, în camionul respective fiind 111 persoane, dintre care 42 de copii. În baza acordului de colaborare internațională, autoritățile române au transmis omologilor din Germania informații în baza cărora au fost descoperite nu mai puțin de 54 de transporturi de migranți, ultimul acum trei zile când nemții au prins 45 de transfugi, mai scrie sursa citată.

UPDATE: DIICOT a făcut public rechizitoriul. La data de 07.03.2018 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara au efectuat un număr 12 percheziții domiciliare, pe raza județelor Timiș și Arad, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de  trafic de migranţi.   În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2017, pe raza jud.Timiș s-a constituit și a acționat în mod coordonat un grup infracțional organizat, având ca scop racolarea, îndrumarea, cazarea și transportul de migranți originari din Orientul Mijlociu și Asia către state din vestul Europei.

Pe parcursul cercetărilor a fost constituit un JIT (Joint Investigation Team) cu sprijinul Eurojust, între DIICOT şi autoritățile judiciare din Germania, datele obținute evidențiind faptul că membrii grupării ce acționa pe raza jud.Timiș făceau parte dintr-o vastă rețea de trafic de migranți constituită la nivel european.

Rețeaua și-a dezvoltat cu timpul segmente naționale, în fiecare dintre statele de tranzit de pe ruta tradițională de migrație, respectiv Turcia – Bulgaria – Serbia – România – Ungaria - Austria – Germania.

Din cercetările efectuate a rezultat că migranții erau introduși fraudulos în România din Serbia și transportați până în Mun.Timișoara, unde erau cazați la diferite pensiuni din zonă, până la momentul organizării trecerii frontierei cu Ungaria și transportării acestora mai departe către destinațiile finale, în special Germania.

S-a constatat, de asemenea, o înaltă specializare a grupului infracțional, atât prin prisma modului de desfășurare a activității infracționale, cât și a măsurilor luate pentru a evita depistarea de către organele legii: folosirea de dispozitive tehnice (GPS, applicații mobile), atât pentru comunicare, cât și pentru deplasarea ușoară în teren și identificarea locațiilor unde se află migranții; folosirea pentru transportul migranților de autoturisme înmatriculate în alte țări, aspect care face deosebit de dificilă verificarea acestora; o foarte atentă pregătire a fiecărei operațiuni, începând de la comunicarea locației pe unde au fost introduși migranții în țară, până la preluarea acestora și transportarea către Timișoara, iar apoi către frontiera de vest; adoptarea unei metode foarte eficiente de transfer a sumelor de bani – metoda Hawala.

De asemenea, s-a constatat că fiecare dintre segmentele naționale ale rețelei de trafic de migranți era coordonat de un lider zonal, cetățean de origine arabă.

Legăturile între segmentele naționale ale rețelei erau asigurate exclusiv de către liderii segmentelor din fiecare țară, iar contactele se realizau doar prin intermediul aplicațiilor online fiind evitate orice contacte telefonice directe.

Ca modalitate de operare, s-a constatat că liderii din Serbia și România stabileau în prealabil data și ora aproximativă când un grup de migranți urma să fie trecut peste frontieră, pe fâșia verde. Liderul rețelei din România lua atunci legătura cu unul dintre inculpații cu rol în coordonarea activității de transport, pentru ca aceștia să aibă un transportator pregătit să de deplaseze în zona frontierei cu Serbia, de unde să preia migranții.

Ulterior, după ce grupul de migranți era trecut ilegal în România, membrii rețelei din Serbia  trimiteau locația exactă unde se aflau migranții, identificată prin GPS, datele fiind transmise pe aplicațiile online.

Pe baza acestor informații exacte, transportatorii grupării se deplasau la locația indicată, de unde îi preluau pe migranți și îi transportau la Timișoara, în anumite locații transmise, de asemenea, în timp real, acestora pe terminalele mobile.

Migranții erau instruiți să-și închidă telefoanele mobile în timp ce tranzitau frontiera de stat, pentru a nu se înregistra nicio locație în memoria acestora (terminalele fiind repornite doar după traversarea frontierei). De asemenea, li se recomanda ca, în situația în care erau depistați de către autorități, să își reseteze terminalele mobile, pentru a reveni la configurările din fabrică.

Ulterior accederii pe teritoriul național, migranții erau cazați la diferite pensiuni din Timișoara, unde nu le erau solicitate documente de identitate. Situația nu prezenta niciun risc pentru migranți, chiar și în ipoteza în care ar fi fost depistați de către autorități. Aceasta întrucât, migranții erau în prealabil învățați ce atitudine să adopte în astfel de cazuri: să solicite azil în România, să ceară un interpret de limbă maternă (știut fiind faptul că pentru limbile rare, gen urdu pashtu etc nu se găsesc interpreți, ceea ce îngreunează cercetările), să facă declarații lacunare despre modul în care au ajuns în România etc.

Ulterior, pe perioada soluţionării cererilor de azil, care pot dura și câteva luni, membrii grupării puteau organiza liniștiți mai multe tentative de trecere ilegală a frontierei către Ungaria.

Pentru aceste servicii migranţii plăteau sume de circa 4000-5000 de euro de persoană, veniturile obţinute de membrii grupării în urma activităţii infracţionale pe această linie fiind în acest mod considerabile.

La nivelul Eurojust, în cadrul echipei comune de anchetă au fost organizate două întâlniri de coordonare.

De asemenea, la sediul Eurojust a fost constituit un centru de coordonare pentru acţiunea comună simultană desfăşurată astăzi de către DIICOT şi autorităţilor judiciare din Germania.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție, SCCO Mehedinți și Grupării de Jandarmi Mobilă ”Glad Voievod” Timișoara, autorităţilor judiciare din Germania şi EUROPOL.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii