Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:53 25 09 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulți studenți din Constanța au dat Guvernul în judecată!

ro

25 Feb, 2022 00:00 871 Marime text

 
  • Cazurile au fost înregistrate la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, unde au primit indicativele 125/36/2022, 126/36/2022 și 127/36/2022.
  • Obiectul dosarelor este reprezentat de o cerere de „suspendare executare act administrativ HG nr. 341/2021“.

Mai mulți studenți din Constanța au chemat în judecată Guvernul României, prin Secretriatul General al Guvernului, cazul urmând să fie judecat de Curtea de Apel Constanța!
 
Spuse pe scurt, studenții cer suspendarea executării HG nr. 341/2021 prin care au fost modificate normele privind acordarea facilităților de transport cu trenul și metroul pentru elevi și studenți.
 
Cazurile au fost înregistrate la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, unde au primit indicativele 125/36/2022, 126/36/2022 și 127/36/2022.
 
Obiectul dosarelor este reprezentat de o cerere de „suspendare executare act administrativ HG nr. 341/2021“.
 
Potrivit datelor oficiale, este vorba despre Hotărârea de Guvern nr. 341 din 17 martie 2021 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 42/2017.
 
Dosarul cu indicativul 127/36/2022 va fi analizat de Curtea de Apel Constanța în completul C6 Fond al Secției de contencios administrativ și fiscal, prezidat de magistratul Marilena Mircioi.
 
Data primei înfățișări a fost fixată pe 28 martie 2022, de la ora 11.00, când Curtea de Apel va stabili dacă se impune suspendarea HG, așa cum cer cei doi studenți.
 
O decizie similară va fi nevoită Curtea să ia și în dosarul 126/36/2022, ce are ca prim termen data de 4 aprilie 2022, cazul fiind în atenția completului C8 Fond, prezidat de magistratul Maria Timoașcă.
 
Pentru cel de-al treilea dosar nu a fost fixată încă data primei înfățișări.
 
Oricare va fi decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, aceasta va putea fi atacată de către părțile nemulțumite la Înalta Curte de Casație și Justiție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Universitatea Ovidius din Constanța va organiza concurs de admitere pe locuri special alocate de către SRI
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii