Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:55 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul fostului șef vamal Milea, în atenția judecătorilor de la Tribunal

ro

18 May, 2020 00:00 1349 Marime text

Dosarul în care fostul șef  din Vama Agigea Adrian Milea a dat statul în judecată pentru repararea prejudiciului se va afla, din nou, pe masa judecătorilor Tribunalului Constanța.

Cazul trebuia să intre inițial în atenția magistraților la data de 18 martie, însă termenul a fost preschimbat de către instanța de judecată, pe fondul epidemiei de Coronavirus cu care se confruntă România.
Astfel, procesul deschis statului de către fostul vameș Adrian Milea se va relua în ședința programată să se desfășoare miercuri, de la ora 11.00, la Secția civilă a Tribunalului.
Închis preventiv la cererea Direcției Naționale Anticorupție pentru circa șase luni, în celebrul Dosar Portul, pentru ca apoi să fie achitat definitiv, la capătul unul lung proces, fostul vameș Adrian Milea solicită acum, prin intermediul unui dosar civil, repararea prejudiciului cauzat de erorile judiciare în cazul său.
Așa cum menționam în edițiile anterioare, ancheta ce a dus la arestarea preventivă a lui Adrian Milea, lucrător vamal și șef control fizic containere în cadrul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, a fost anunțată de DNA la data de 23 mai 2011. Acuzațiile formulate de procurori erau de iniţiere, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Printre persoanele acuzate cu această ocazie se afla şi Adrian Milea, care inițial a fost reținut de procurori și, ulterior, arestat preventiv pentru o perioadă de aproape șase luni. Procesul privind ancheta procurorilor din Portul Constanța Sud Agigea s-a încheiat definitiv în luna iulie 2019, cu achitarea acuzaților.
Adrian Milea a fost achitat de acuzaţia de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup“ şi, respectiv, de „luare de mită“ în temeiul articolului 16, alineat 1, litera c din Codul de procedură penală. Potrivit textului de lege respectiv, achitarea s-a decis întrucât „nu există probe că persoana a săvârşit infracţiunea“.

Citește și:

Dosarul Portul:
Doi dintre acuzaţi, achitaţi definitiv, cer în instanţă repararea prejudiciului


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii