Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:10 01 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetățeni turci trimiși în judecată la Constanța! FOTO+VIDEO

ro

20 Jun, 2023 12:54 1230 Marime text
 
 
 
  • Cei în cauză sunt acuzați de trafic de migranți, de trecere frauduloasă a frontierei de stat, de conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător, de punerea în navigație a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranță dar și de punerea în exploatare sau navigaţie a unei nave neînregistrate.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au finalizat cercetarea specifică în dosarul celor 47 de persoane de origine afro-asiatică descoperite de poliţiştii de frontieră din Garda de Coastă, pe direcţia localității Vama Veche, la bordul unei ambarcaţiuni.
 
În cauză, doi cetățeni turci au fost trimiși în judecată de procurorii din Constanța, pentru trafic de migranți.
 
Cei în cauză sunt acuzați de trafic de migranți, de trecere frauduloasă a frontierei de stat, de conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător, de punerea în navigație a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranță dar și de punerea în exploatare sau navigaţie a unei nave neînregistrate.
 
Cazul se află pe rolul Tribunalului Constanța.
 
Amintim că în luna mai, nava maritimă de supraveghere (OPV) MAI 0201, aflându-se într-o misiune de supraveghere maritimă a frontierei externe a Uniunii Europene, a detectat o ambarcaţiune la o distanță de aproximativ 22 Mm (40 Km) Est Vama Veche.
 
Ulterior, nava Gărzii de Coastă a interceptat un pescador din lemn, neinscripţionat şi fără pavilion arborat, la bordul căruia au fost observate un număr mare de persoane.
 
După interceptarea ambarcațiunii, misiunea Poliţiei de Frontieră a devenit o acțiune de salvare a vieții omenești pe mare, sub coordonarea MRCC Constanța din cadrul Autorității Navale Române, având în vedere starea precară a ambarcațiunii, faptul că aceasta era supraaglomerată, la bordul acesteia fiind femei și minori, neechipată cu mijloace de comunicatii, respectiv salvare colective și individuale și exista un risc iminent de pericol pentru persoanele aflate la bord.
 
Pentru gestionarea evenimentului, s-a acţionat în sistem integrat, sub coordonarea Gărzii de Coastă, cu celelalte structuri de ordine publică și siguranță națională din județul Constanța.
 
Existând indicii temeinice cu privire la faptul că, persoane de origine afro-asiatică intenționau să ajungă ilegal în România, cercetările au fost derulate de poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului investit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.  
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
         
Cetățeni sirieni, depistați ascunși într-un camion încărcat cu varză în PTF Giurgiu
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii