Accident mortal. Un șofer a ajuns în pădurea Babadag. Unde este acum dosarul
Accident mortal. Un șofer a ajuns în pădurea Babadag. Unde este acum dosarul
28 Nov, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
1989
Marime text



În rechizitoriul întocmit, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea arată că la începutul lunii iulie 2014, pe DN 22/ E 87, în zona unei păduri, a avut loc un eveniment rutier soldat cu decesul unei femei şi vătămarea corporală a unei minore.
În urma cercetărilor specifice, oamenii legii au stabilit că inculpatul a condus un auto marca Dacia, model Duster, cu intenţia de a se deplasa în municipiul Constanţa. Tot în rechizitoriul cauzei se mai arată că în momentul în care a ajuns în zona pădurii Babadag, din cauza condiţiilor de drum şi într-un moment de „aţipire, şoferul a pierdut controlul autoturismului care a pătruns pe contrasens, iar pe fondul acţionării de către inculpat a sistemului de frânare, concomitent cu acţiunea de virare volan dreapta, autoturismul a trecut peste glisiera metalică situată la marginea benzii de circulaţie din sens invers şi peste un indicator de presemnalizare a curbei deosebit de periculoase - montat pe acostamentul din stânga -, s-a răsucit şi a plonjat peste arborii ce se aflau în partea stângă a şoselei şi, respectiv, a intrat în impact lateral stânga cu o parte din arbori, oprindu-se pe plafon“. Evenimentul a dus la decesul unei femei şi la vătămarea corporală a minorei.
În primă instanţă, Judecătoria Babadag a decis condamnarea inculpatului la doi ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, primul termen fiind stabilit pentru luna ianuarie 2019.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii