Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:37 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scenariu de „final destination“ pe un drum din Tulcea! Viteză, ploaie, ștergătoare defecte și probleme la frânare. Prima condamnare

ro

04 May, 2023 00:00 7709 Marime text
Foto de la momentul producerii accidentului. Sursa foto: ISU Delta Tulcea
  • Judecătorii din Babadag au decis condamnarea în primă instanță a unui inculpat la pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
  • Condamnarea a venit în urma unui accident mortal produs pe un drum din județul Tulcea, accident legat de care instanța a constatat că la baza producerii tragediei au stat viteza neadaptată la condițiile meteo nefavorabile (ploaie torențială), ștergătoarele defecte și problemele la sistemul de frânare – în cazul mașinii șoferului trimis în judecată.
  • Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță ce va lua o hotărâre definitivă.
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
Judecătorii din Babadag au decis condamnarea în primă instanță a unui inculpat la pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
 
Condamnarea a venit în urma unui accident mortal produs pe un drum din județul Tulcea, accident legat de care instanța a constatat că la baza producerii tragediei au stat viteza neadaptată la condițiile meteo nefavorabile (ploaie torențială), ștergătoarele defecte și problemele la sistemul de frânare – în cazul mașinii șoferului trimis în judecată.
 
Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță ce va lua o hotărâre definitivă.
 
În hotărârea de condamnare, judecătorii tulceni au arătat că „în lipsa acțiunii inculpatului de conducere a  maşinii (...) prin neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile meteo nefavorabile, cu ştergătoarele defecte şi cu probleme la sistemul de frânare, cu încălcarea dispoziţiilor legale nu se producea accidentul rutier, iar persoana vătămată nu deceda, aspecte ce rezultă din raportul de expertiză medico-legală, fiind tratate pe larg, menţionându-se în concluzii că legătura de cauzalitate dintre accident şi deces este una directă şi necondiţionată iar victima nu a avut nicio posibilitate de prevedere şi evitare a accidentului“.
 
Totodată, prima instanță a decis acordarea unor daune morale în sumă totală de 155.000 de euro, către rudele femeii decedate în accident.
 
Autoturismul victimei, proiectat în copac
 
Potrivit deciziei instanței, tragedia s-a produs în aprilie 2021 pe DN 22A, când autoturismul condus de suspect nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul din fața sa, a intrat în coliziune cu acesta, așa încât autoturismul din fața sa a fost proiectat în afara părții carosabile, iar apoi a intrat în coliziune cu un arboare, rezultând decesul victimei.
 
Se arată în hotărârea instanței că „inculpatul a recunoscut faptele comise, astfel cum acestea au fost descrise în actul de sesizare al instanţei“.
 
Totodată, judecătorii au spus că „în cursul cercetării judecătoreşti a fost ascultat  inculpatul declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei, cauza fiind judecată, la cererea acestuia, fără readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale, potrivit disp. 375 şi 377 C.pr.pen., inculpatul recunoscând faptele pentru care a fost trimis în judecată şi însuşindu-şi probele administrate în cursul urmăririi penale“.
 
După deliberări, judecătorii tulceni au decis să îl condamne pe șofer la o pedeapsă de trei ani cu suspendare.
 
De asemenea, au decis ca familia victimei să primească daune morale în valoarea totală de 155.000 de euro, alături de despăgubirile materiale.
 
Decizia Judecătoriei Babadag a fost atacată de societatea de asigurare, dar și de către rudele victimei, așa încât acum dosarul va ajunge pe rolul Secției Penale a Curții de Apel Constanța.
 
Judecătorii din Constanța vor lua decizia finală.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Proces atipic, la Constanța - victima a „contribuit“ la propriul deces!
Șofer din Tulcea trimis în judecată pentru omor, după ce ar fi lovit intenționat cu mașina un pieton

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii