Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:16 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un an de la trecerea la Domnul a părintelui arhimandrit Paisie Fantaziu (galerie foto)

ro

15 Dec, 2018 00:00 3592 Marime text

Părintele arhimandrit Paisie Fantaziu, personalitate marcantă a vieţii spirituale, istorice şi culturale a Arhiepiscopiei Tomisului, a trecut la cele veşnice pe 16 decembrie 2017. La dorinţa sa, părintele Paisie a fost înmormântat la Mănăstirea Dervent, locul unde, de multe ori de la revenirea în Dobrogea, îşi găsea liniştea duhovnicească.
 

 
Teolog şi istoric de seamă, părintele Paisie s-a remarcat şi ca un îndrăgostit de Dobrogea, şi, în mod special, de folclorul dobrogean, din chilia sa răsunând de multe ori, în surdină, melodiile îndrăgiţilor artişti dobrogeni Aneta Stan, Floarea Tănăsescu, Elena Roizen, Marius Cristel Marin, Ştefan Vlad sau chiar ale mai tinerilor artişti Marius Brutaru şi Ionuţ Petreacă. Având o memorie excepţională, dar şi pasiunea pentru desen, putea clasifica oricând fauna din Dobrogea, apropiaţii văzându-l des schiţând diverse animale de pe meleagurile noastre. Citea lejer în limba franceză, fiind, în acelaşi timp, utilizator frecvent al bibliotecii Arhiepiscopiei Tomisului, al bibliotecii Universităţii „Ovidius“ şi al Bibliotecii Judeţene Constanţa.
 
Şi activitatea culturală a părintelui Paisie a fost una intensă şi diversificată. Invitat frecvent la simpozioane şi conferinţe, autor a mai multor articole religioase şi coordonator al unor publicaţii editoriale, care au văzut lumina tiparului la editurile Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancea şi Arhiepiscopiei Tomisului, părintele Paisie a participat şi la numeroase documentare realizate de presa de la malul mării.
 
Conform datelor din Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, părintele Paisie Fantaziu s-a născut pe 25 noiembrie 1947 în Constanţa, primind la botez numele de Dumitru. În anul 1975 a devenit licenţiat al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Între anii 1969 şi 1987 a fost profesor de istorie la şcolile din Gârliciu, Cerchezu, Pietreni, Ciocârlia de Sus, Chirnogeni, Dunăreni, Neatârnarea (jud. Tulcea), Rachelu (jud. Tulcea), Ion Corvin, Gârliţa, Topalu.
 
Aplecându-se către viaţa bisericească, în anul 1975 s-a angajat la centrul eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, cu sediul la Galaţi, iar în anul 1986 s-a călugărit la Mănăstirea Râşca, judeţul Suceava, cu numele Paisie. În acelaşi an a fost hirotonit ieromonah de Înaltpreasfinţitul Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
 
Ulterior a fost preot slujitor la mănăstirile Horaiţa, judeţul Neamţ, Cetăţuia, judeţul Iaşi şi Dobrovăţ, judeţul Iaşi. În anul 1993 a fost numit stareţ al Mănăstirii Rafaila. judeţul Vaslui, apoi, în 1995, a fost transferat la Mănăstirea Barbu din judeţul Buzău. În anul 1998 a fost numit stareţ al Mănăstirii Ciolanu, tot din judeţul Buzău, şi director al seminarului acestei mănăstiri, iar din 2001 a fost transferat la Episcopia Buzăului şi Vrancei, unde, în anul 2002, a devenit exarhul mănăstirilor eparhiei. Tot în anul 2002, părintele Paisie a fost ridicat la rangul de arhimandrit.
 
La cererea sa, în anul 2008 se transferă la Constanţa, în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, unde a fost colaborator al Departamentului Cultural şi slujitor la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Pentru întreaga activitate, părintele Paisie Fantaziu a fost distins cu Crucea Patriarhală şi Crucea Sfântului Apostol Andrei (Crucea Dobrogei).
 
La un an de la trecerea din această viaţă, sâmbătă, 15 decembrie 2018, de la ora 11.00, la Mănăstirea Dervent se va oficia Slujba Parastasului în memoria părintelui Paisie Fantaziu.
 
Dumnezeu să îl odihnească!
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii