Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:50 26 03 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pilda Vameşului şi a Fariseului

ro

17 Feb, 2019 05:17 1222 Marime text
 ,,Către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta”.
 
În Evanghelia citită azi la Sfânta Liturghie (Luca  XVIII,10-14), Domnul ne prezintă doi oameni care mergeau la Templu să se roage. Cei care îi cunoşteau negreşit îi boscorodeau, deoarece  fariseul era riguros cu Legea, iar vameşul  îi împovăra cu strângerea dărilor. Din depărtare cu anevoie se desluşea portul lor, dar după ce au intrat în Biserică aflăm într-adevăr cine erau şi ce doreau!


 
De-abia au urcat treptele rostind poate, Psalmii (120-134) şi au început să se ,,deosebească”, după cum s-au poziţionat; fariseul s-a dus direct în faţa Sfintei Sfintelor, iar celălalt într-un loc retras ,,departe stând”.
 
Pentru că nu era un ,,oarecare”, ne-am fi aşteptat să învăţăm ,,shema” (rugăciune) luată din Deuteronom:,,Ascultă, Israele! Dumnezeul nostru este veșnic și Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn!”

Dar mândruleţul fariseu îşi începe ,,rugăciunea” cu o declaraţie  verbală solemnă şi imperativă: ,,Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig”.
 
Parcă ar fi un bilanţ, un raport, o dare de seamă pe care o adresează lui Dumnezeu, ca să-i aducă la cunoştiinţă că el este corect. A lăsat doar impresia, în primele două cuvinte, că vrea să se îmbunătăţească.
 
Dacă nu i-am cunoaşte ,,provinienţa” ne-ar fi păcălit uşor. Deşi suntem circumspecţi, totuşi îl ,,credem” pe cuvânt, că nu dorea să se compare cu acest vameş păcătos.

Fariseii erau  riguroşi în respectarea Talmudului, naţionalişti şi nu puneau mâna pe bani; căci aveau pe o faţă a monedei efigia împăratului roman cotropitor.
 
Fariseul îşi dă arama pe faţă şi arată de fapt cine este. O ţinută ţanţoşă cu care ,,umbla” şi se purta prin lume, o înfăţişează acum înaintea lui Dumnezeu. Am zice, că uitase unde se afla, dacă-i acultăm  discursul!

În fapt, era atudinea lui zilnică şi nu conta cu cine discută!

Lăudăros notoriu, trufaş şi plin de aroganţă şi îngâmfare.

Închipuiţi-vă o discuţie publică a ,,personajului”, cu lumea neştiutoare a Cărţii Sfinte.
 
Era obişnuit să fie în centrul atenţiei şi  apreciat de conaţionalii săi. Trebuia să ştie şi Dumnezeu că nu-i un  terchea-berchea (neserios).
 
Cine ar fi cutezat să nu-l asculte? Cam în jargonul acesta s-ar traduce verbalismul lui: Doamne, eu am împlinit întocmai Decalogul, pe care ni l-a lăsat Moise, sper să fii mulţumit! Suntem chit, nu-i aşa? (a nu-i datora nimic).

După ce îi ,,caracterizează” pe cei jur, îl împroşcă şi pe vameş!

- Uite-l, pe ăsta care a intrat acum cu mine în Templu, cum stă ascuns ca să nu-l vezi! Înghesuit într-un colţ... e şi păcătos şi  acum se dă ruşinos. Eu sunt sincer, corect, bun şi nu mă compar cu nimeni.

 
Mult tupeu! Chiar dacă avea ,,dreptate”, şi tot nu erau problema lui. Invidia, iubirea de sine îl însoţeau; ceea ce a făcut ca numele lui de fariseu (ipocrit, perfid, prefăcut, şiret, viclean) să apară în dicţionar ca un ,,vot de blam” (dezaprobare publică a unei atitudini).
 
Multe bunuri omul are/ Dar virtutea cea mai mare/ E să nu se ţină mândru/ Cu virtuţile ce are. (George Coşbuc).
 
Acum când a început Triodul, s-au rânduit  cântări speciale ,,Vestitoare” a luptelor duhovniceşti: ,,Uşile pocăinţei deschide-mi mie, La multimea faptelor mele celor rele, Cărările mântuirii îndreptează-mi, care ne duc la Înviere"!
 
Şi când toţi se aşteptau ca Mântuitorul să-l dea exemplu pe fariseu, privirea este adusă pe acest păcătos care nici nu a îndrăznit să meargă în faţa Sf. Altar, ci la intrare în pridvor stând îşi face rugăciunea.
 
Numai Domnul îl putea înţelege şi ierta pentru tot ce greşise. Venise  pentru că ,,lumea” îl dezamăgise şi făcea jocul ei, murdărindu-se. Şi mulţi se miră că Dumnezeu ascultă rugăciunea acestui păcătos! 
 
Voia să-şi recapete demnitatea cu o mărturisire neprefăcută... avea nevoie de Milă! Era singurul loc unde îşi putea găsi liniştea şi împăca conştiinţa.
 
Nu mai putea continua  într-un hal fără (de)hal şi dorea să aparţină lui Dumnezeu. Omul ăsta chiar se roagă, şi exemplul pocăinţei sale a rămas  în Pagini Sfinte.

,,Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”.
 
Fiindcă a ,,coborât" prea  mult, acum  a început să ,,urce" căutând înălţimile. A privit cerul înstelat şi Templul, apoi nemulţumit de ce a făcut cu viaţa lui, doreşte cu ardoare să-şi întâlnească  Creatorul.  Se simţea deja prea mic în acest Loc înalt şi Sacru. Recunoaşte că este un păcătos şi că are nevoie de iertare. 
 
Rugăciunea sinceră a vameşului imploră Atotmilostivirea lui Dumnezeu, care prin Fiul Său dă răspunsul aşteptat.

Ştia că nu este vrednic să privească măreţia Altarului  şi sta retras într-un ungher.
 
Mândria, îngânfarea şi obrâznicia l-au azvârlit pe Lucifer din Cer, şi neascultarea i-a alungat pe Protopărinţii noştri din Rai. Iată, de ce pocăinţa ne mai poate îndrepta!
 
Dorinţa vameşului de a-şi schimba viaţa, sinceritatea, umilinţa, sunt deja virtuţi care îl ,,ridică” şi-l prezintă lumii.
 
,,Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”.

Fariseul pleacă ,,mulţumit" în sinele lui că şi-a făcut ,,datoria “, iar vameşul iertat a început o nouă Viaţă. 
 
Este timpul celui care trebuie să rămână anthropos (άνθρωπος-ființă umană).
 
Un fariseu doar ,,religios” şi un păcătos care se învredniceşte de ajutor. Degeaba ,,respecta” poruncile dacă se fălea şi arunca dispreţ!
 
Orgoliul  îţi fură bunătatea şi te face complicat, trufaş şi mincinos. Fariseul este duplicitar şi lasă doar impresia că-L iubeşte pe Dumnezeu.
 
,,Fariseule", nu poţi păcăli la nesfârşit, chiar dacă  mergi şi la Biserică! Lumea te-a ,,citit” că nu slujeşti doar lui Dumnezeu. Foarte bine că posteşti, că plăteşti ,,zeciuiala”, că nu eşti desfrănat! Dar ce ai ,,tu” cu cel de lângă tine?De ce nu te compari ,,făţarnicule” cu drepţii, judeci doar de mântuială? (superficial).
 
Ai uitat prea repede, deşi ştiai  de pocăinţa lui David:
,,Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea”. (psalmul 50,1-3)
 
Mândria i-a distrus efortul, pe când  cucernicia  şi căinţa lucrează împăcarea... a discreditat fără măsură şi s-a întors neiertat. Nu au prenume fiindcă ,,mulţi” purtăm ,,numele” lor.... Fariseul ritualist care nu împlinea duhul Legii stă drept şi pleacă înfumurat, iar vameşul porneşte liniştit la casa sa!
 
Poate şi noi ne-am lăudat ca fariseul şi nu am cerut milosârdie precum vameşul.
 
Ce bun simţ şi ce lecţie! Asta da conştiinţă! Privindu-i cu atenţie pe amândoi avem ce învăţa!
 
În creştinism credinţa se probează nu doar prin vorbe ci Fapte. Ce curaj şi obrăznicie au cei care intră ,necuraţi” în  Biserică.
 
,,Şi a zis lor: Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!” (Matei XXI, 13).
 
Mai sunt destui care urcă şi treptele Bisericii cu credinţă, pentru a primi binecuvântare!
 
,,Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta”.  (Psalmul 142.1-2).
 
Unii vor să trăiască după cugetul lor, alţii s-au plictisit de cele sfinte, însă cei credincioşi şi-au găsit mulţumirea, milostivirea. Dacă mândria l-a izgonit cândva pe Adam din Rai, doar rugăciunea de pocăinţă ne mai poate ajuta. Creştine, găseşte-ţi loc în  Biserică  şi roagă-te Treimii Sfinte, Maicii Domnului şi Tuturor Sfinţilor.
 
Învaţă, rugăciunea adevărată, bineprimită şi cultivă virtuţile ca să te poţi păzi de ,,farisei”! 
Aici la Sf. Liturghie  primeşti şi puterea de a răscupăra timpul pierdut. ,,Să ne sârguim... a râvni smerenia vameşului: urând necuviinţa greşelilor de la amândoi, adică trufia şi pierzarea”.  (Cantarea a 5-a dinTriod). 
 
Dacă nu te rogi şi nu te întorci Acasă precum fiul risipitor, să nu ne mirăm că urmează Judecata!
Avem nevoie de trezvie  şi nu de împăunare, căci egoismul autodistruge. Dacă vrei să fii pe ,,Cale” osteneşte-te, şi  nu fi nepăsător sau arogant!
 
Astăzi ni se arată cât de mult contează la Dumnezeu sinceritatea. O rugăciunea făcută din suflet aduce iertarea aşteptată.
 
,,Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?  (Luca XVIII,8).
 
Să fim vrednici de Mila lui Hristos, şi să nu uităm că; ,,Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Întâia Epistolă Sobornicească a Sf. Apostol Petru V,5).
 
Puterea smereniei este de folos până şi celui păcătos! Este momentul să-ţi asculţi sufletul şi pe Dumnezeu, căci în Biserică nu mai auzi ,,gălăgia” lumii, ci corul îngerilor.
 
Dacă cineva înclină să-i dea dreptate fariseului, înseamnă că nu se roagă îndeajuns şi se îndepărtează de Taina Pocăinţei. Vă rog să deschideţi Sfânta Scriptură şi să citiţi capitolul XXIII  din Sfânta Evanghelie după Matei  şi veţi auzi mustrarea; ,,vaiurilor” adresate fariseilor făţarnici!
 
,,Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? Iată, casa voastră vi se lasă pustie...” 
Făţărnicia compromite iar „smerenia este har şi dar de sus” (Sf.Grigorie Sinaitul).
 
Rugăciunea deschide fereastră spre Cer şi astăzi când lumea are atâtea ,,revedicări”, noi cerem  la  sfintele slujbe, Milă şi iertare.
 
Cine îşi face timp de rugăciune nu pierde vremea degeaba. Mai mult ca oricând trebuie... fiindcă ne-am depărtat! Dacă nu s-ar împlini rugăciunile, astăzi nu mai  ştiam de Dumnezeu şi nădejdea obosea, sau dispărea după atâtea necazuri!

 
Ne bucurăm de părerea de rău a vameşului, ştiind că mândria nu aduce sfinţenie, ci doar primejduieşte sufletul. Rugăciunea trebuie  să ajungă la Cer, şi ,,de vei avea pururea cuvântul vameşului în inima ta, te vei mântui!" (Patericul Egiptean).
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii