Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:16 18 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din Cobadin, județul Constanța (galerie foto)

ro

10 Aug, 2019 00:00 2470 Marime text

Joi, 15 august 2019, 27 de biserici din Arhiepiscopia Tomisului își vor serba hramul. Printre acestea se numără și Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cobadin, județul Constanța. Cu acest prilej, slujitorii acestei biserici îi invită la marea sărbătoare pe toți creștinii din localitate și nu numai.
 

 
Satul Cobadin, reședința comunei Cobadin, județul Constanța (din care mai fac parte satele Viișoara, Negrești, Conacu și Curcani), este situat în partea de sud a județului Constanța, în Podișul Cobadin, la 40 de km de orașul Constanța și la 17 km de Medgidia. Se pare că pe teritoriul satului Cobadin a existat o așezare de tip rural de epocă romană, unde au fost împroprietăriți soldați din armata romană lăsați la vatră. Imperiul Roman se baza pe acești veterani că, în caz de nevoie, vor opri năvălirile popoarelor barbare care amenințau Imperiul.
 
Vechea locuire romană de pe teritoriul Cobadinului se afla la răspântia unor importante drumuri antice, și anume pe drumul Tropaeum Traiani, care trecea prin centrul Dobrogei, legând nordul provinciei romane, Moesia Inferior, de Peninsula Balcanică, și, implicit, de capitala Imperiului Roman.
 
Deși nu există o dată concretă a înființării actualului sat Cobadin, se pare că acesta a luat naștere cu peste 400 de ani în urmă, fiind înființat de turci. În decursul anilor, satul a purtat mai multe denumiri, dar toate asemănătoare actualului nume. În tradiția locală sunt menționate numele Cudbudin, care însemna „centru cultural religios”, Cutbadin, care înseamnă „monument” sau Copadinul, care ar fi un derivat de la onomasticul „popa Dinu”. Însă, potrivit părintelui Gheorghe Mureșan, prima atestare documentară a localității Cobadin apare pe harta Statului Major Rus din anul 1838, care consemnează printre localitățile pustiite de război pe linia Mangalia - Silistra și localitatea Cobadin, cu numele de Kabadîn. Părintele Gheorghe Mureșan mai precizează că prima atestare documentară a localității pe un document românesc apare pe harta unei moșii, cu numele Copadin, și datează din anul 1844.
 
În anul 1853, în Cobadin au fost colonizați tătari din Crimeea, iar după Războiul de Independență, în anul 1883, în sat s-au așezat și familii de germani, veniți din sudul Basarabiei. Primele familii de români s-au stabilit în Cobadin în anul 1895. Dintr-un istoric parohial, din anul 1967, aflăm numele a trei din aceste familii: Anghel Chiper, Stan Lazăr și Bănică Oprișan.
 
Până în perioada interbelică, creștinii din Cobadin au fost afiliați Parohiei Viișoara, situată la 3 km distanță. În anul 1920, după întoarcerea din refugiul cauzat de Primul Război Mondial, locuitorii români organizează un comitet, care urma să se ocupe de construirea unui lăcaș de cult creștin ortodox în Cobadin. Din acest comitet au făcut parte: Panait Simionescu, președinte, Aurel Marinescu, Lazăr Păun, Pănuță Oanea și Constantin Popescu, membri. Din cauza vicisitudinilor vremii, comitetul, înființat pe 16 ianuarie 1920, nu a reușit să strângă fondurile necesare ridicării bisericii, dar acesta a continuat să existe și să funcționeze peste un deceniu, când, în anul 1931, preotul Ioan Chivu, de la Parohia Viișoara, preia conducerea comitetului. Tot în anul 1931 au fost aleși și noii membri: Constantin Lică, Nicolae Eremia, Manea Florea, Gheorghe Sasu, Petre Oprișan, Ștefan Florea Ilie, Radu Popescu și Constantin Toader.
 
Despre cum au decurs lucrurile de la preluarea conducerii comitetului de părintele Ioan Chivu, aflăm de la preotul Marin Dobrescu, preot la Cobadin între anii 1933 și 1972:
În vara anului 1932, din proprie inițiativă au pornit lucrarea construcției bisericii, dar nu în casă de rugăciune, așa cum era întocmit devizul, ci într-o bisericuță mică, așa cum se prezintă astăzi, sub formă de cruce și cu o singură turlă în față. Fondurile au fost donate din partea cetățenilor satului, printre care erau și negustori, căci Cobadinul era centru de colectare a cerealelor, și mulți dintre ei au contribuit cu muncă și donații, așa cum reiese din scripte. (...) Au obținut un ajutor bănesc și din partea primăriei locale, al cărei primar era un neamț, pe nume Daniel Drefs, care a dat comitetului suma de 80.000 lei. Terenul unde este construită biserica este donat din suprafața de teren a școlii primare. (...) Terenul a fost viran, nu s-a aflat niciun fel de construcție pe el”.
Biserica a fost finalizată în același an, 1932, fiind construită din piatră și cărămidă, după planurile arhitectului Vasile Belovici.

 
Un an mai târziu, pe 10 noiembrie 1933, la Cobadin este numit primul preot paroh, în persoana părintelui Dobrescu Vasile, care continuă lucrările de înfrumusețare a bisericii inclusiv prin pictură. Detalii despre desfășurarea lucrurilor aflăm tot de la preotul Marin Dobrescu:
 
Când am venit ca preot extrabugetar la Cobadin, în toamna anului 1933 noiembrie 10, biserica era terminată ca zidărie, exterior și interior era tencuială, iar pe mine m-a preocupat mai departe în interior partea lemnoasă și pictura. În anul 1934, împreună cu consiliul parohial, pe care l-am format din următoarele persoane: preotul Dobrescu Marin, Nicalae Eremia, Constantin Lică, Manea Florea, Lazăr Vișinescu, Ștefan Rădulescu, Petre Oprișan, Ștefan Ilie, Gherase Dumitrescu, Stanciu Lazăr, Florea Pestrițu, și Constantin Toader, am dus lucrarea la bun sfârșit.
 
În vara anului 1934 au fost lucrate în întregime catapeteasma, stranele și celelalte părți, iar în luna august a aceluiași an, împreună cu consiliul și concursul neprețuit al primarului de atunci, Hristu Rusalis, am finalizat lucrările de pictare, pe 1 decembrie 1935. Pictura a fost realizată în stil bizantin modern de pictorul N. Predescu. Pe 1 decembrie 1935, biserica a fost sfințită de Preasfințitul Gherontie Nicolau al Eparhiei Tomisului”.
 
Din consemnările făcute de preotul Marin Dobrescu, mai aflăm că în anul 1967, dascălul bisericii era Stan Pisică, iar îngrijitorii lăcașului de cult erau Stan și Maria Miloș. Atât în perioada comunistă, cât și după 1990, slujitorii bisericii s-au preocupat de conservarea picturii, care se degrada constant, astfel că aceasta a fost restaurată în anul 1973 și în anul 1997, ultima restaurare fiind realizată de pictorul Nicolae Govoreanu, când paroh al bisericii era preotul Cornel Cocoș.
 
Între anii 2010 și 2018, în timpul parohiatului părintelui Gheorghe Mureșan, în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cobadin au fost întreprinse mai multe lucrări administrative, dintre care amintim: renovarea și consolidarea clopotniței, renovarea cancelariei parohiale, construcția unui altar de vară, împodobirea bisericii cu obiecte de cult noi etc.
 
Și de la preluarea oficiului parohial de către părintele Vasile Emilian Boarță, din 1 noiembrie 2018, în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cobadin au continuat lucrările administrative. Astfel, sprijinit de părintele Gheorghe Mureșan și prin contribuția credincioșilor, au fost restaurate exteriorul și acoperișul bisericii, a fost mochetată întreaga biserică, a fost introdusă încălzirea termică, și, în prezent, se fac demersuri pentru construirea unei case mortuare.
 
În colaborare cu instituțiile de învățământ și de cultură din localitate, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cobadin desfășoară mai multe evenimente cultural-educative. Astfel, cu Liceul Cobadin a încheiat un protocol de colaborare numit „Pe meleaguri dobrogene”, iar o altă colaborare a fost realizată cu Fundația World Vision, pentru implementarea proiectelor „Alege școala” și „Hristos împărtășit copiilor”.
 
Preoții care au slujit în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cobadin sunt: preotul Marin Dobrescu (1933-1972), preotul Stelian Popescu (1972-1983), preotul Cornel Cocoș (1983-2016, paroh până în anul 2010), iar azi slujesc: preotul Mureșan Gheorghe (din anul 2010, preot paroh până la 1.11.2018) și preotul Vasile Emilian Boarță (din 1.08.2018, preot paroh din 1.11.2018).
 

Preotul Gheorghe Mureșan

 

 
Părintele Gheorghe Mureșan s-a născut pe 4 decembrie 1982, în București. Este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din București, al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, secția Teologie Pastorală, cu licența: „Postul și rugăciunea ca mijloace de mântuire și desăvârșire”, dar și al unui Master în Teologie Biblică și Sistematică, în cadrul aceleiași facultăți, cu tema: „Nicolae C. Paulescu, medic și gânditor creștin”.
 
În prezent, este doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, la specializarea Noul Testament. Pe 20 octombrie s-a căsătorit cu Irina Mihaela Nicolae, cu care are un copil: Florentin. Pe 30 octombrie 2005 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Movila Verde, județul Constanța, de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, unde a slujit până în anul 2010, când, pe 1 mai, a fost transferat la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cobadin. Pentru întreaga activitate pastoral-administrativă desfășurată în parohiile în care a slujit, pe 5 aprilie 2017 a fost hirotesit iconom-stavrofor, de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Între 1 mai 2010 și 1 noiembrie 2018, părintele Gheorghe Mureșan a fost parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Cobadin.
 

Preotul paroh Vasile Emilian Boarță

 

 
Părintele Vasile Emilian Boarță s-a născut pe 31 ianuarie 1980, în Câmpulung Mușcel, județul Argeș. Este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Păunescu” de la Mănăstirea Cernica și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, secția Teologie Didactică. În prezent este student al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, secția Teologie Pastorală. Pe 26 septembrie 2006 s-a căsătorit cu Mihaela Mălina Mocanu, cu care are un copil: Andrei Marius. Pe 9 iunie 2007 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Crângu, județul Constanța, de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, unde a slujit până în anul 2010, când a fost transferat la Parohia Zorile, județul Constanța. Pentru bogata activitate pastoral-administrativă desfășurată în Parohia Zorile, pe 10 noiembrie 2016 a fost hirotesit iconom-stavrofor, de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cu prilejul sfințirii paraclisului „Sfântul Nectarie” din Zorile. Pe 1 august 2018 părintele Vasile Emilian Boarță a fost transferat la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cobadin, pe care o conduce în calitate de preot paroh, din 1 noiembrie 2018.
 
Bibliografie
http://primariacobadin.ro/
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Registru Inventar Parohia Cobadin, 1967
Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XXI, Protoieria Medgidia, Constanța, 2016
 
Sursă foto: Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului
 
Despre Ionuț Druche
 
Ionuț Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanța. Este absolvent al Școlii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanța, al Grupului Școlar Industrial Construcții de Mașini din Constanța și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanța, promoția 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de Inspector Culte. Din decembrie 2018 este și bibliotecar la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța. Preocupat de istoria contemporană a vieții bisericești din Dobrogea, Ionuț Druche a organizat din 2010 și până în prezent mai multe comemorări și simpozioane. De asemenea, este autor și coautor a mai multor cărți și articole.
 
Citeşte şi:
 

Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea

Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“„Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

Preoţi şi biserici la sat Parohia Chirnogeni, judeţul Constanţa (galerie foto)


 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii