Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:14 23 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicu Bucşa, supravieţuitorul (galerie foto)

ro

02 Jun, 2018 00:00 1636 Marime text
Echipajul elicopterului MI-8 nr. 712, compus din maiorul Carol Covaci - pilot prim, locotenentul-major Gheorghe Jeler - pilot secund şi maistrul militar Nicolae Bucşa - mecanic de bord, se afla în ziua de 27 iunie 1974 în misiune în comuna vâlceană Malaia.
 
 
Misiunea consta în transportul unor stâlpi de înaltă tensiune, dezmembraţi, un stâlp având o greutate de opt tone, apoi transportaţi, pe bucăţi, în zonele greu accesibile din vârful muntelui. Înainte de a căra stâlpul, transportau betonul gata preparat, pe care îl răsturnau în gropile săpate pentru piciorul stâlpilor. Programul aviatorilor era acelaşi: se trezeau dimineaţa la ora cinci, zborul se executa numai până la zece dimineaţa pentru că, mai târziu, începeau curenţii de forfecare ce dădeau turbulenţe foarte puternice în timpul zborului. Atmosfera se mai liniştea după ora 17-18 când se putea zbura din nou.
 
Aşa s-a întâmplat şi în acea dimineaţă fatidică: echipajul s-a trezit cu noaptea-n cap şi a mers la elicopter, unde s-a întâlnit cu muncitorii pe care trebuiau să-i transporte. Nicu Bucşa le-a făcut instructajul, după care au decolat spre locurile unde trebuia aranjat betonul. Aveau de făcut două transporturi de oameni, apoi cărau şi stâlpii, pe bucăţi. Piloţii au dus elicopterul la un punct fix, la aproximativ 1-2 m înălţime, Nicu a deschis uşa şi a fixat scara de coborâre ce avea două trepte.
— Gata! Veniţi câte unul la scară, le-a strigat oamenilor.
 
Primii pasageri, un topometrist şi un muncitor, au ajuns la scară, au păşit două trepte şi au sărit. Distanţa era cam de 1-1,5 m până la pământ. Nu se puteau pune roţile pentru că terenul era în pantă, mult înclinat, numai măiestria piloţilor ţinea din comenzi elicopterul la punct fix, atât de aproape de sol.
 
Chiar în momentul în care cei doi muncitori au sărit, mecanicul Bucşa a auzit o pocnitură, apoi alta, puternică. A strigat cât a putu de tare la ceilalţi:
— Săriţi!
Şi când s-au înghesuit spre uşă, i-a împins afară. Cam în aceeaşi secundă a fost şi el aruncat pe pământ. Piloţii n-au mai avut comenzi. O pală a rotorului portant s-a rupt şi s-a înfipt în nişte pomi. Nemaiavând control asupra lui, elicopterul a făcut o piruetă, moment în care mecanicul a fost aruncat afară şi, probabil, atunci a sărit şi copilotul Jeler. Pe o distanţă de 250 m, elicopterul s-a rostogolit de mai multe ori, muşcând cu palele principale de sol. A rămas cu roţile în sus şi a luat foc. Nicu Bucşa a recunoscut mai târziu că nu a fost legat cu centura şi, fiind chiar în uşă, a fost aruncat...
 
Nicu s-a dezmeticit repede, era la 4-5 m de elicopterul care ardea. În jur, unii din muncitorii care apucaseră să sară au fost prinşi prin rostogolirea elicopterului. Şi imediat a auzit un strigăt de disperare. Era vocea comandantului de echipaj Covaci:
— Nicule, scoate-mă că ard!
 
Mecanicul şi-a tras şuba pe cap şi a intrat în foc să-l scoată pe Covaci. A intrat cu mâinile goale prin flăcări, nu vedea nimic, auzea doar strigătele de disperare ale maiorului Covaci. Vâlvătaia cuprinsese tot elicopterul, ardeau conductele de cauciuc, nu a fost mult petrol pentru că nu se zbura cu rezervoarele pline şi acele conducte, cu cât creştea presiunea, deveneau ca nişte aruncătoare de flăcări. În sfârşit, Nicu a ajuns lângă pilotul Covaci, l-a prins cu o mână de gulerul combinezonului şi cu dinţii de pantalonul unui picior. Aşa l-a scos. Cu o forţă neomenească, a reuşit să-l tragă din scaun şi l-a târât până la nişte crengi ce fuseseră culcate de elicopter. A simţit că nu mai poate ieşi de acolo, în jur, flăcările erau înalte de 3-4 m, trosneau crengile ce ardeau, conductele aruncau săgeţi de foc, ce mai, o imagine de coşmar. „Îl las şi fug cât mai am timp“, şi-a spus Nicu Bucşa în gând. A fost doar un gând pe care nu-l putea pune-n practică. Covaci era ars, dar era încă viu, nu putea să-l lase. Cu ultimele puteri, l-a tras mai departe de flăcările ce-i înconjurau…
 
Băieţii de jos, de la cisternă, văzând norul de fum, au fugit înspre ei. Când l-au văzut pe Covaci cum arăta, unul din ei a leşinat. Cu ajutorul lor, Nicu a improvizat o targă, l-au aşezat pe comandantul de echipaj pe ea şi l-au coborât până la o salvare…
 
Nicu Bucşa a mers iute la poliţia din Voineasa şi de acolo a dat telefon la comandament folosind indicativul „VĂZDUH“, indicativ ce îi permitea o prioritate telefonică. A vorbit chiar cu generalul Gheorghe Zărnescu:
— Vă rog să trimiteţi un elicopter cu tărgi. Avem doi răniţi. Unul în stare foarte gravă.
 
Nu peste mult timp, a venit un elicopter echipat cu două tărgi şi i-a dus pe cei doi piloţi la Băneasa. Apoi a mai venit un elicopter cu o comisie de anchetă condusă de generalul Aurel Niculescu, comandantul aviaţiei militare. Nicu Bucşa a urcat împreună cu ei pe munte, au făcut poze şi au luat probe din materialul contorsionat.
 
— Ia zi, Nicule, cum s-a întâmplat? l-a întrebat generalul Niculescu.
— Zburam la punct fix şi am auzit deodată un trosnet, un zgomot puternic. Pe unii i-am aruncat afară din elicopter, iar când elicopterul s-a răsturnat, am fost şi eu aruncat la câţiva metri.
— Câţi muncitori erau?
— Au fost zece muncitori. Doar patru au scăpat…
 
Despre Nelu Enache
 
Căpitan-comandorul (r) de aviaţie Nelu Enache a copilărit în comuna Ciorăşti, judeţul Vrancea, iar după absolvirea şcolii generale a urmat cursurile Liceului militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. În acest timp, a frecventat cenaclul literar din liceu şi a publicat versuri în revista literară „Orizont“.
În perioada 1973-1976, Nelu Enache a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ din localitatea Boboc, judeţul Buzău. În anul 1976, a fost repartizat la Unitatea Militară 02010 Tuzla, care era cantonată pe Aerodromul Mihail Kogălniceanu sub denumirea de Escadrila 141 Elicoptere. Aici a deţinut, până în anul 1983, funcţia de conducător de zbor pe Platforma de foraj marin „Gloria“.
După anul 1983 a fost mutat la Regimentul 57 Aviaţia de Vânătoare Mihail Kogălniceanu, pe funcţia de ofiţer navigator Escadrila a doua MIG 23. Munca şi talentul său în arta scrisului au fost răsplătite la Concursul Naţional de Poezie din 1979, unde a obţinut locul I. În anul 2002, a devenit ofiţer în rezervă cu gradul de căpitan comandor. În prezent, activează în Asociaţia APRIA, filiala Constanţa, care se ocupă de promovarea istoriei aeronauticii.  
 
Citeşte şi: 
 
Nelu Enache, despre aviaţia de la Constanţa „Unitatea de la Mihail Kogălniceanu era considerată cea mai bună din ţară, înzestrată cu cele mai noi avioane“​

Nelu Enache, file din istoria aviaţiei militare române
 
Omagierea unui regiment de elită Regimentul 57 Aviaţie Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii