Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:11 18 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei. Evenimente (513 î. Hr.) Expediția regelui persan Darius I împotriva sciților (galerie foto)

ro

22 Nov, 2018 00:00 792 Marime text
În cursul expediției împotriva sciților din nordul Mării Negre din 513 î. H., regele persan Darius I cel Mare i-a învins și supus pe geți, deși aceștia erau „cei mai drepți și mai viteji dintre traci”, conform grecului Herodot, care a descris ulterior expediția.
 
Darius (550 î. H. - 486 î. H.) a fost  al patrulea rege (522 î. H. - 486 î. H.) al dinastiei Ahemenizilor (550 î. H. - 330 î. H.), fiind supranumit „cel Mare”, deoarece în timpul domniei sale statul persan a atins apogeul întinderii și puterii sale.
 
Herodot - izvorul scris grecesc
După ce și-au extins imperiul la granița estică, în Asia, perșii și-au concentrat efortul spre vest, în Europa. În acest sens, relevantă a fost campania lui Darius I din 513 î. H. împotriva sciților, care a fost descrisă ulterior de istoricul grec Herodot (484 î. H. - 425 î. H.) din Halicarnas (Bodrum, Turcia) în cartea a IV a din lucrarea sa Historiai (Istorii), pentru care a fost supranumit „părintele istoriei”.
 

Perși versus sciți și geți

Sciții, ca și persanii,  făceau parte din grupul iranian al familiei de popoare indo-europene și erau un neam de călăreți care controla stepele din nordul Mării Negre (Ucraina și Rusia). Ei reprezentau un pericol permanent pentru granița asiatică a statului persan.
 
Pentru a ajunge în teritoriile acestora, armata condusă de „Marele Rege” a efectuat o amplă manevră de învăluire prin litoralul Traciei (Turcia europeană și Bulgaria de est) și al Dobrogei.
Singurii care au opus rezistență au fost geții din Dobrogea: „Înainte de a ajunge la Istru (Dunărea), birui mai întâi pe geţi, care se cred nemuritori. Căci tracii, locuitorii din Salmydessos şi cei  care  ocupă ţinutul  aşezat mai sus de oraşele Apollonia (Sozopol, Bulgaria) şi Messembria (Neseber, Bulgaria) - pe nume scirmiazi şi nipseeni - s-au predate lui Darius fără luptă. Geţii însă au fost îndată înrobiţi, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”.

Podul peste Dunăre

După supunerea acestora, soldații persani au trecut Dunărea pe un pod de vase construit acolo unde se despart gurile fluviului”, foarte probabil în zona Tulcea. Bazându-se pe precizarea lui Herodot,  Dionisie Pippidi (1905-1993), conducător al șantierului arheologic de la Histria, respingea în 1976 ipoteza Cernavoda.
 
Podul a fost amintit de trei călători străini prin Dobrogea otomană: pastorul luteran suedez Michael Eneman (L/1709), protestantul francez Aubry de la Motraye (LIII.2/1714) și diplomatul francez Louis de Beaujour (CX/1817). Dacă suedezul credea că această lucrare inginerească trebuie plasată în zona ceatalului (ostrovului) dintre Tulcea și Ismail (azi în Ucraina), cei doi francezi îl plasau lângă Isaccea.
De asemenea, prof. univ. Ion Bitoleanu (1936 Castelu/Constanța - ) considera în 1998 că Isaccea a fost punctul de trecere prin care regele persan a traversat Dunărea, având în vedere că tot pe aici și-au trecut armatele în Evul Mediu sultanii otomani Mehmed II (1457), Suleiman I Magnificul (1538), Osman II (1620) și Mehmed IV (1670).

Semnificația expediției

Expediția a avut un succes relativ, deoarece cavaleria scită aplica strategia tradițională a retragerii ordonate prin regiuni nelocuite combinată cu raiduri asupra liniilor de aprovizionare persane. În cele din urmă, după ce a ajuns pe malul unui fluviu (Volga) Darius a ordonat retragerea, după ce construise opt forturi pentru a marca noua graniță.
O importantă consecință strategică a acestei expediții pentru Darius I a fost asigurarea frontierei de nord pe continentul european, care-i va permite apoi orientarea ofensivei spre sud, spre orașele-stat grecești, încheiată cu înfrângerea de la Maraton (490 î. H.).
 
Descoperirile arheologice de la Histria


 
Cercetările arheologice din secolul XX de la fosta colonie grecească Histria (com. Istria/CT, lacul Sinoe) au indicat mari distrugeri la sfârșitul sec. VI î. H. în zona sacră și așezarea civilă. S-a lansat ipoteza, considerată „verosimilă, dar anevoie de verificat” de D. Pippidi în 1976, că aceste distrugeri ar fi fost cauzate de sciții victorioși.
 
Pe de altă parte, muzeograful constănțean Adrian Rădulescu (1932-2000) susținea în 1998 că autorii demolării zidurilor Histriei ar fi fost persanii, pe care îi făcea responsabili și de distrugerile de la Tomis (parcul Catedralei din Constanța), recent documentate.
 
În 1956, arheologul bucureștean Suzana Dimitriu a descoperit la Histria 13 piese de harnașament persane, asemănătoare celor din reliefurile de la Apadana din capitala imperială Persepolis (sudul Iranului) și poziționate într-un context arheologic de la sfârșitul sec. VI î. H. Ea le-a transmis pentru publicare colegului Petre Alexandrescu (1930-2009), conducător al șantierului arheologic Histria (1981-1999).
 
Tot la Histria, într-un tumul (mormânt antic acoperit de o movilă de pământ sau pietre) de incinerație s-au găsit 35 de cadavre umane (bărbați și femei) și 14 de cai și măgari. Dardu  Nicolăescu  Plopşor, Cantemir  Rişcuţia (1923-2003) și Alexandra  Bolomey (1932 - 1993 Hârșova) de la Institutul de antropologie „F. Rainer” București le atribuiau unor  războinici iranieni şi unor animale din Asia Mică (Turcia asiatică).
 
În 2009, P. Alexandrescu punea în mod „firesc” toate aceste descoperiri în legătură cu expediția scitică a lui Darius I, deși inițial le atribuise campaniei ulterioare de răzbunare a sciților în Balcani.

Bibliografie cronologică

HERODOT, Istorii/IV, sec. V î. H.
PETRE ALEXANDRESCU, Izvoare greceşti despre retragerea lui Darius din expediția scitică, „Studii și cercetări de istorie veche”, București, 7 (1956), 3‐4, p. 319‐341.
DIONISIE PIPPIDI & DUMITRU BERCIU, Din istoria Dobrogei. Geți și greci la Dunărea de Jos, București, 1968, p. 162-164.
DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic - sec. X, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p. 224. (Darius I/D. P.)
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 42-43, 2008. (cap. IV. Prima epocă a fierului: Hallstatt: sec. XII-mijlocul sec. V a.H. Traco-geții și  unitatea etnică carpato-danubiano-pontică/A. R.; cap. XII Stăpânirea otomană până la începutul istoriei moderne a românilor - 1. Organizarea Dobrogei ca provincie otomană/I. B.)
PETRE ALEXANDRESCU, Însemnări arheologice histriene. Ornamente de căpăstru achemenide la Istros. Perși, sciți și saci, „Pontica”, Muzeul de istorie național și arheologie Constanța, 2009, 41, p. 119-143. (pontica.wordpress.com)

Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.

Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de ConstanţaCălătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Istoria Dobrogei - evenimente 14 noiembrie 1878 - Unirea Dobrogei cu România
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii