Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:47 26 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi ochi albaştri (galerie foto)

ro

23 Dec, 2017 00:00 2322 Marime text
Comandorul Sandu, fost pilot de vânătoare la regimentul de la Mihail Kogălniceanu, a urcat scările „Centrului de Dializă“ situat pe bulevardul Mamaia. A urcat cu acelaşi pas pe care i-l ştiam, pas încet, parcă numărând treptele până la intrare. Pe chip nu mai avea lumina de altădată. Era palid şi puţin trist. După ce a deschis uşa de la intrare, l-a întâmpinat o infirmieră care l-a însoţit către salonul de tratament. S-a întins uşor pe patul care îi fusese indicat şi a lăsat capul pe pernă până a simţit că ochii îl dor din cauza luminii din tavan. A închis ochii pentru o clipă. Când i-a deschis din nou, a văzut în faţa lui, foarte aproape, o tânără asistentă îmbrăcată într-un costum de culoare albastră.
- Ce greutate aveţi astăzi? l-a întrebat.
- 82 de kilograme, i-a răspuns pacientul.
Domnişoara asistentă a deschis un caiet, s-a uitat în el şi a continuat:
- Cât scoatem? Aveţi două kilograme în plus la greutate.
- Mai punem două sute, deci două mii două sute.
 
Apoi, urmând protocolul specific, tânăra asistentă a fixat liniile pentru tratament şi s-a aplecat puţin spre el, folosind un pansament steril. A fost momentul când privirile lor s-au întâlnit pentru o clipă şi Sandu a văzut că era o fată frumoasă, cu părul uşor ondulat, castaniu. Și avea un zâmbet ce-i făcea gropiţe-n obraji.
 
Dar cel mai mult i-au atras atenţia ochii ei, ochi albaştri ca cerul pe care pilotul de vânătoare îl străbătuse de-atâtea ori. În tinereţea lui a cunoscut o fată cu ochi asemănători. 
 
Era elev anul I la Școala militară de aviaţie „Aurel Vlaicu“ de la Boboc şi obţinuse un bilet de voie de la comandant. Elevii care primeau învoire duminica puteau merge în oraşele apropiate. Sandu a ales atunci să meargă la Râmnicu Sărat pentru că a fost primul tren care a sosit în halta Boboc. A coborât în gara lui Anghel Saligny şi a mers către centru. Ajuns în parcul central al oraşului, s-a aşezat pe o bancă şi, imediat, a apărut în faţa lui o fată înaltă, îmbrăcată în trening, ce bătea cu o minge de volei de asfalt. Lovea mingea şi îl privea pe elevul în uniformă, nedumerită. Apoi fata a luat mingea în braţe şi i-a zis foarte direct:
- Credeam că te cunosc…Ştii, duminica trecută am avut meci cu ai voştri şi am cunoscut un băiat ce semăna cu tine.
- Mergi la antrenament? A întrebat-o elevul.
- Da, merg la antrenament la Liceul „Eminescu“, foarte aproape de aici.
Sandu s-a ridicat de pe bancă şi i-a făcut semn că pot merge. Fata râdea, era foarte veselă. Din doi în doi paşi, bătea mingea de volei pe trotuar.
- Vorbim şi totuşi nu ne cunoaştem, a încercat el să intre în vorbă.
Dar fata nu i-a răspuns. Nu i-a răspuns atunci şi nici altădată… 
Îşi aminteşte că, după antrenament, a însoţit-o acasă, pe strada Suvorov, ca să se schimbe de trening şi să vină la plimbare. Nu peste mult timp, fata a apărut îmbrăcată într-un costum subţire, albastru, compus dintr-o bluză şi pantalon. Cam tot aşa cum are ţinuta şi asistenta din prezent…
Oare ce-au mai făcut atunci? Nu mare lucru. Doar s-au plimbat pe străzi, ţinându-se de mână. Fata avea părul de culoarea castanelor coapte. Părul ei era lung şi-i cădea pe umeri neuniform. Sandu a prins-o de mijloc…
 
Frumoasa asistentă pregătise deja fistulele şi l-a întrebat, referitor la locul unde să le fixeze, cu o voce melodioasă:
- Ce preferinţe aveţi, domnule comandor?
- Preferinţe! Da, mai multe, i-a răspuns. Să nu mă doară, să nu fie în acelaşi loc şi să înţepăm de jos în sus…
 
La capătul străzii principale, cei doi au traversat trotuarul străzii Bisoca spre podul peste râul Râmnic. Fata îi vorbea de şcoală, de colegi, profesori. După ce au făcut primii paşi pe pod s-au oprit. Ea s-a întors complet spre el şi i-a acoperit gura cu o mână. Era aproape cât el de înaltă şi, privind-o mai atent, a văzut că avea ochii de un albastru deschis.
Ochii ei erau asemănători cu ochii asistentei de lângă patul lui…
Buzele-i fremătau, puţin întredeschise. Iată că, îmbrăcat în costumul de elev aviator, Sandu ţinea în braţe o fată de 16 ani, acolo, pe pod, deasupra apei ce curgea lin sub ei. I-a sărutat uşor buzele în timp ce trupul ei vibra în braţele lui, ca o trestie în vânt…
 
- Doare, supără ceva? l-a întrerupt din gânduri domnişoara asistentă.
S-a dezmeticit deodată din amintirile lui şi i-a răspuns:
- Nu, totul normal…
 
Era să zică „TOTUL NORMAL LA BORD“ ca atunci, în primul an de zbor cu avionul IAK-18 pe aerodromul Boboc. În săptămâna în care elevii de anul I urmau să zboare în simplă comandă…
  Fata cu ochii albaştri, cea pe care o cunoscuse în învoire, chiar şi frumoasa asistentă medicală din prezent plecaseră: prima, departe, în amintirile fostului pilot, cealaltă în alt salon, la alţi bolnavi…
 
După masa de dimineaţă, s-au adunat cu toţii, elevi şi instructori, lângă hangar, unde erau mai multe băncuţe de lemn pe care s-au aşezat elevii. Instructorii le explicau toate datele legate de zbor, în special rulajul la pistă, convorbirile radio, intrarea în viraj, menţinerea vitezei şi a locului pe traiect. Când soarele urcase câteva suliţe pe cer şi dogorea tot mai puternic a început zborul. Sandu a făcut trei ture de pistă a câte şapte minute. Instructorul n-a avut prea multe de spus, a comunicat prin radio că: “elevul merge la simplă“. Apoi i s-a adresat lui Sandu: „Să zbori aşa cum ai zburat cu mine“…
 
A aterizat şi avionul cu care trebuia să zboare în simplă comandă. Sandu a urcat în cabină, iar instructorul l-a ajutat să se lege în scaun, să-şi ajusteze poziţia şi să cupleze cordonul radio la cască. A cerut pornirea şi a început cuplarea contactelor în ordinea stabilită: acumulator, magnetouri, pompă, agregate, aparate de bord, instalaţii. A pornit motorul şi pulsaţia lui i-a pătruns adânc în suflet şi în vene, cam aşa, ca acum, când pompa aparatului de dializă îi pune sângele în mişcare... 
 
În regimul ralanti, avionul vibra stăpânit. Tehnicul era pregătit să elibereze roţile iar instructorul stătea cu mâna sprijinită pe vârful planului stâng.
- BOBOC START sunt ELEV 125 aprobaţi rulajul până la intrare.
- Aprob rulajul 125.
 
A eliberat frâna şi avionul s-a mişcat uşor înainte. S-a uitat pe panta de aterizare să vadă dacă sunt avioane între virajul trei şi patru sau pe panta de aterizare.
- BOBOC START sunt ELEV 125 aprobaţi intrarea pentru zbor pe traiect.
- Aprob intrarea pentru zbor pe traiect la trei sute de metri.
A tras manşa complet la piept şi a inspirat adânc:
- BOBOC START sunt ELEV 125 aprobaţi decolarea pe traiect.
- Aprob decolarea.
 
Cu picioarele fixate apăsat pe paloniere a împins maneta de gaze complet înainte şi a eliberat frâna ţinută strâns de degetele mâinii drepte. Când a atins viteza de 110 km/oră a tras uşor de manşă şi avionul s-a ridicat de pe sol. Și-a stăpânit cu greu euforia ce-l cuprinsese cu avionul ţinut în palierul de urcare până la viteza de 130 km/oră când l-a ridicat într-o pantă de urcare cu cinci grade şi şapte metri/secundă. Urmărea cu coada ochiului reperele cunoscute de la sol: hangarul, cazarma, garniturile de tren, blocurile unităţii. Nu-şi dezlipea privirea de pe acul variometrului, giroorizont şi indicatorul de glisadă. Era cu ochii pe aparatele de bord şi-n stânga, jos, în prelungirea aripii vedea calea ferată. Avionul zbura lin, fără scuturături, paralel cu calea ferată. Și-a privit harta prinsă pe genunchi şi ceasul de bord. În botul avionului a apărut satul Zoiţa cu casele lui răsfirate.
- BOBOC START sunt ELEV 125. Totul normal la bord.
- Confirm 125.
Când a zărit oraşul Râmnicu Sărat a luat în vizor, ca reper, gara, amintindu-şi deodată de fata cunoscută duminica trecută, în învoire. Fata cu ochii albaştri. Sandu a executat un viraj mai strâns pentru a revedea, atât cât îi permitea geamul cabinei, locurile prin care se plimbase. Parcul din centrul oraşului, clădirea administrativă, strada principală şi podul peste râul Râmnic, locul unde o ţinuse în braţe. A redresat avionul şi a raportat poziţia.
- BOBOC START sunt ELEV 125. Am trecut de reperul doi. Totul normal.
- Foarte bine 125.
A zburat peste râul Râmnic şi peste şosea. Capul de zbor era cel corect. Nu îşi mai aduce aminte cât a zburat aşa, cu ochii pe aparate şi pe culmile neuniforme ale dealurilor. Știe numai că inima lui, la un moment dat, parcă încetase să mai bată. Nu-i venea a crede că acul indicatorului de presiune se mişca dezordonat. S-a aplecat pe manşă şi a virat spre stânga.
  - BOBOC START sunt ELEV 125. Vin la aerodrom. Presiunea uleiului la motor scade…
  - 125 caută un loc şi aterizează, i-a ordonat conducătorul de zbor.
Gata cu admiratul peisajului. De-acum trebuia să se concentreze pe cazul special apărut ce necesita multă atenţie şi pricepere.
Avea o senzaţie ciudată că, pe oglinda busolei de poziţie, doi ochi albaştri îi urmăreau fiecare mişcare. 
  - BOBOC START sunt ELEV 125.Turaţia la motor scade.
  - Caută un loc şi aterizează, i s-a ordonat din nou.
Sandu s-a uitat în jos şi a văzut cum pământul fuge vertiginos dedesubt, plin de denivelări. “Unde să aterizez?“ s-a întrebat. Hotărârea lui era deja luată.
- Încerc să prind aerodromul…
Îi tremurau picioarele pe paloniere iar între gambe, în loc de manşă, parcă ţinea o piatră. A pus botul avionului paralel cu aerodromul şi calea ferată, un pic dreapta, ca să fie pe direcţie. Era foarte aproape de “casă“.
- BOBOC START sunt ELEV 125. Trenul scos, aprobaţi aterizarea.
- Bine 125, te văd. Aprob aterizarea.
Nu era loc de vorbărie inutilă, manevrele se cereau executate. A înclinat avionul pe aripa stângă, cu douăzeci de grade, urmărind “bila“ indicatorului de glisadă şi giroorizontul. A ajuns la 250 m înălţime, a scos din înclinare, aducând avionul la orizontală şi a redus viteza spre 130-140 de Km/oră.
- BOBOC START sunt ELEV 125 flapsul scos la cincisprezece, aproape de virajul patru, la 250 de metri.
- Vântul de faţă, uşor dreapta, cu 5 m/secundă.
La virajul patru. Ochii pe aparate şi la direcţia de aterizare. Avionul la orizontală, uşor cabrat datorită flapsului scos, îi oferă o vizibilitate mai bună.
- BOBOC START sunt ELEV 125 la virajul patru.
Coordonarea mişcărilor; manşă dreapta, picior stânga, maneta de gaze uşor spre spate, viteza spre 120-130 Km/oră. Gata! E pe direcţie. Scoate flapsul pe 30 de grade.
- BOBOC START sunt ELEV 125 flapsul scos complet, pe direcţie!
- Confirm 125, menţine panta!
Cobora uşor. Motorul a tuşit de câteva ori şi s-a oprit. Manşa la piept. Cu ochii peste botul avionului Sandu a căutat un loc în care să pună roţile avionului.
- Aşteptă-l aşa 125. Aşteaptă-l şi ţine manşa pe loc.
Picioarele la mijloc...Gata! S-a aşezat. Scaunul i-a dat câteva şocuri uşoare. Auzea frânele cum îi scrâşneau în trup. A oprit avionul IAK-18 pe la jumătatea pistei şi nici acum, după atâţia ani, nu poate spune că i-a fost teamă.
 
A simţit atunci, ca şi acum, la tratament, o oboseală în tot corpul.
Elevul-pilot Sandu a rămas nemişcat în scaun. Nu avea putere să-şi dezlege chingile. I s-a părut o veşnicie cât a stat acolo în avion, pe pista aerodromului Boboc, până au apărut deasupra lui chipurile unor oameni ai căror braţe l-au descătuşat şi l-au tras afară din cabină…
 
S-a întins pe iarbă şi iarba era albă iar vântul îi înţepa obrazul…
 
Despre Nelu Enache
 
Căpitanul comandor de aviaţie (r) Nelu Enache s-a născut pe data de 3 septembrie 1954, în comuna Puieşti, judeţul Buzău. A urmat Liceul Militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. În acest timp, a frecventat cenaclul literar din liceu şi a publicat versuri în revista literară „Orizont“. În perioada 1973-1976, Nelu Enache a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ din localitatea Boboc, judeţul Buzău. În anul 1976, a fost repartizat la Unitatea Militară 0210 Tuzla, care era cantonată pe Aerodromul Mihail Kogălniceanu sub denumirea de Escadrila 141 Elicoptere. Aici a deţinut, până în anul 1983, funcţia de conducător de zbor pe Platforma de foraj marin „Gloria“. După anul 1983 a fost mutat la Regimentul 57 Aviaţia de Vânătoare Mihail Kogălniceanu, pe funcţia de ofiţer navigator Escadrila a doua MIG 23. Munca şi talentul său în arta scrisului au fost răsplătite la Concursul Naţional de Poezie din 1979, unde a obţinut locul I. În anul 2002, a devenit ofiţer în rezervă cu gradul de căpitan comandor. În prezent, activează în Asociaţia APRIA, filiala Constanţa, care se ocupă de promovarea istoriei aeronauticii.
 
Citeşte şi:
 
Nelu Enache, despre aviaţia de la Constanţa „Unitatea de la Mihail Kogălniceanu era considerată cea mai bună din ţară, înzestrată cu cele mai noi avioane“

Nelu Enache, file din istoria aviaţiei militare române
 
Povestiri la manşă Pe o rază de soare

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Bravo 25 Dec, 2017 18:05 Excelent!