Mini-volei CS Medgidia, a doua victorie la turneul final. „Au arătat caracter și ambiție, revenind spectaculos“
Mini-volei: CS Medgidia, a doua victorie la turneul final. „Au arătat caracter și ambiție, revenind spectaculos“
455
Marime text
Echipa feminină de mini-volei (categoria de vârstă Under-13) a CS Medgidia a câștigat și al doilea meci disputat la turneul final al Campionatului Național, de la Craiova.
În disputa cu CSV Craiova (clubul organizator), din grupa A, formația antrenată de Nicoleta Cangea s-a impus cu 3-2, revenind după ce a fost condusă cu 2-0 la seturi!
Cu patru puncte acumulate în două meciuri, CS Medgidia și-a asigurat calificarea în semifinale (cu o etapă înaintea încheierii meciurilor din grupe), alături de CS Chitila (6p).
Din grupa B, s-a calificat, după primele două meciuri, CS Dinamo București (6p), a doua semifinalistă urmând a se stabili vineri, 29 mai 2026, după etapa a treia.
Fetele pregătite de Nicoleta Cangea continuă parcursul perfect la faza finală a Campionatului Național Under 13 și obțin a doua victorie din tot atâtea meciuri, de data aceasta împotriva Craiovei!
După un început dificil, unde erau conduse cu scorul de 2-0, fetele Nicoletei Cangea au arătat caracter și ambiție, revenind spectaculos pentru o victorie cu 3-2 împotriva formației din Craiova.
Luptăm până la capăt!
Bravo, fetelor! Medgidia merge mai departe cu încredere și inimă mare!, este mesajul CS Medgidia.
Programul din serii este următorul:
Seria A
Miercuri, 27 mai
CS Medgidia – CSM Sighetu Marmației 3-2
CSV Craiova – CS Chitila 0-3
Joi, 28 mai
CSM Sighetu Marmației – CS Chitila 1-3
CSV Craiova – CS Medgidia 2-3
Vineri, 29 mai
16.00 CS Chitila – CS Medgidia
18.00 CSV Craiova – CSM Sighetu Marmației
Seria B
Miercuri, 27 mai
CTF Mihai I București – CS Dinamo București 1-3
ACS Sport Total Alba Iulia – ACS Champions Sibiu 0-3
Joi, 28 mai
CS Dinamo București – ACS Champions Sibiu 3-1
CTF Mihai I București – ACS Sport Total Alba Iulia 3-2
Vineri, 29 mai
10.00 ACS Sport Total Alba Iulia – CS Dinamo București
12.00 ACS Champions Sibiu – CTF Mihai I București.
După partidele din serii, urmează meciurile pentru locurile 1-4 și 5-8 (în funcție de pozițiile ocupate în grupe), astfel:
Locurile 1-4
S1 - locul I Seria A vs locul II Seria B
S2 - locul I Seria B vs locul II Seria A
F1 - câștigător S1 vs câștigător S2
F2 - pierzător S1 vs pierzător S2
Locul 5-8
S3 - locul III Seria A vs locul IV Seria B
S4 - locul III Seria B vs locul IV Seria A
F3 - câștigător S3 vs câștigător S4
F4 - pierzător S3 vs pierzător S4.
Citește și:
Rezultate CS Medgidia
Fetele de la mini-volei au debutat cu dreptul la turneul final (GALERIE FOTO + VIDEO)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


