FOTO. Trei persoane reținute după ce au trimis zeci de kilograme de canabis în România prin firme de transport
FOTO. Trei persoane reținute după ce au trimis zeci de kilograme de canabis în România prin firme de transport
29 May, 2026 19:06
ZIUA de Constanta
164
Marime text
164
Marime text

La data de azi, 29 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea a 3 inculpați și măsura controlului judiciar față de un alt inculpat, cu vârste cuprinse între 28 și 38 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc, trafic intern de droguri de risc și deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna martie 2026, doi dintre inculpați s-au deplasat în Spania, de unde au procurat circa 20 kilograme canabis, pe care le-au introdus în România, prin intermediul unei firme de curierat.
Ulterior, în luna mai 2026, aceștia, împreună cu un al treilea inculpat, s-au deplasat, din nou, în Spania de unde au achiziționat alte circa 25 kilograme canabis, în vederea comercializării pe teritoriul României și pe care le-au expediat în țară prin intermediul firmelor de curierat.
În ambele situații, inculpații, după ce au preluat cantitățile de drog de risc, de la punctele de lucru ale societăților de transport internațional, le-au depozitat, pe raza municipiului București, la adresa unuia dintre ei, în vederea vânzării.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de 28.05.2026, au fost găsite și ridicate 13 kilograme de canabis, diferite cantități de cocaină și ciuperci halucinogene, grindere, cântare electronice de precizie, multe țigarete și resturi de țigarete confecționate artizanal, instrumente pentru prizat droguri, recipiente și ambalaje cu urme de substanță, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea și jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citește și:
Știri RomâniaDouă inculpate, membre ale aceleași familii, cercetate pentru operațiuni cu produse susceptibile de efecte psihoactive
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


