Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:59 15 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum arăta Dobrogea la 1878? (II)

ro

25 Jun, 2019 00:00 1497 Marime text

În veacul al XIX-lea, Dobrogea fusese câmp de bătălie şi teatru de operaţiuni militare, în cadrul sângeroaselor războaie ruso-turce. Din aceste motive, la 1878, în momentul instaurării administraţiei româneşti, provincia danubiano-pontică era un tărâm aproape devastat, urmele războaielor putând fi văzute pe întreg întinsul ei.  

Martor ocular al acelor timpuri, profesorul, istoricul şi politicianul Ion Bănescu povestea peste ani despre aceste realităţi, în cadrul conferinţei ţinute în 2 ianuarie 1903 la Ateneul Român din Bucureşti:

"Starea materială a localităţilor dobrogene era, în general, cu mult scăzută din ceea ce fusese înainte de răsboiu (n.a. Războiul de Independenţă ruso-română-turc din 1877-1878). Satele, cu osebire, suferiseră mult mai mult... oraşele pierduseră prin stagnarea afacerilor comerciale, consecinţă inevitabilă a oricărui răsboiu şi ocupaţiuni streine".


Bănescu oferă alte cifre atunci când vorbeşte despre populaţia ţinutului dintre Dunăre şi Mare. El afirmă că existau 157.000 de locuitori, faţă de 226.000 - cifra prezentată în prima parte a articolului nostru - cifră oferită de alte surse bibliografice. Ce este cert este faptul că, şi în acel moment 1878, populaţia era un amestec de etnii: "Cu Dobrogea am luat dar, o populaţie sărăcită, eteroglotă şi eterodoxă... din cari, a 3-a parte români şi două treimi creştini"

Ion Bănescu a rămas în istoria Dobrogei ca un adevărat ctitor (a înfiinţat prima şcoală de învăţători şi institutori), el fiind creatorul a numeroase unităţi de învăţământ pe tot întinsul judeţului Constanţa, aportul său fiind extrem de important în educaţia provinciei. Realizările sale ca revizor şcolar, profesor şi director în Dobrogea s-au consemnat în perioada 1878 - 1909 (anul morţii sale).

Bănescu a recunoscut însă că la momentul venirii sale în Dobrogea (s-a stabilit aici în 1879), situaţia şcolilor nu era una atât de îngrozitoare pe cât se aşteptase. El vorbeşte despre nivelul la care se afla atunci provincia:

"Starea ei culturală nu era însă din cele mai înapoiate. Se aflau 40 de şcoli creştine. 16 româneşti - dintre care două plătite de statul nostru, în Tulcea şi Măcin şi 14 întreţinute de obştile locuitorilor...16 şcoli bulgăreşti, 3 greceşti, 2 armeneşti, 2 evreieşti şi una rusească...Osebit de acestea, pe lângă fiecare geamie se afla câte o şcoală turcească... În total vreo 175 de şcoale creştine şi musulmane."


Fostă provincie otomană, Dobrogea era locuită de o majoritate musulmană, dar elementul românesc era extrem de puternic. Comunităţile româneşti erau foarte importante în 1878, chiar înainte de colonizările cu români ce aveau să vină din alte provincii istorice.

Ne relatează Ion Bănescu următoarele, el referindu-se cu precădere la vechii dobrogeni, ce rezistaseră de-a lungul veacurilor, sub stăpânirea turcească:

"Românii sunt peste tot, în multe sate, pe multe le-au întemeiat ei. De regulă, ei s-au aşezat pe malul apei şi pe lângă păduri, căci românului totdeauna i-a plăcut răcoarea de izvor limpede şi umbra de codru verde. Aceştia sunt românii băştinaşi ai Dobrogei...

Pe lângă ei am mai găsit aici pe păstorii mocani din Transilvania, veniţi aici cu oile la păşune... Aceştia erau singurateci, împrăştiaţi în largul Dobrogei şi nu aveau aşezări statornice. Singura aşezare în masă a mocanilor era Varoş, o mahala din orăşelul Hârşova, care era poarta pe unde veneau în Dobrogea transilvănenii, cu turmele lor din Ardeal".


Se cunoaşte într-adevăr faptul că păstorii ardeleni veneau cu turmele în Dobrogea cu mult înainte de 1878, în timpul transhumanţei. Potrivit eruditului Andrei Papadopoulos Vretos, consul grec la Varna şi vizitator al Dobrogei la jumătatea sec.XIX, în 1856, în ţinutul dintre Dunăre şi Mare erau aşezaţi peste 3000 de mocani ardeleni.

Ion Bănescu vorbeşte despre numeroasele sate româneşti anterioare anului 1878, cele mai multe dintre ele fiind sate aflate pe malul drept (mal dobrogean) al Dunării. El spune că nu este vorba despre răgăţeni trecuţi din Ialomiţa sau Călăraşi, ci despre vechii băştinaşi, urmaşi ai geţilor autohtoni. În sprijinul acestei teorii aduce toponimia, în sensul că numele aşezărilor dobrogene româneşti sunt total diferite de cele de pe malul stâng al Dunării. Când menţionează satele româneşti şi numele lor vechi, el dă următoarea enumerare: "... Pârjoaia, Oltina, Mârleanu, Aliman, Cochirleni, Seimenii Mici, Groapa Ciobanului, Gârlici, Pecineaga, Turcoaia, Greci, Jijila, Văcăreni, Luncaviţa, Pisica, Calica..."

Bănescu adaugă:

"Eu îndrăznesc să-mi dau cu părerea că românul dăinuieşte pe ţărmul drept al Dunărei de când s-a înjghebat fiinţa neamului românesc la Dunărea de Jos; el stăruieşte aici de veacuri şi este singur stăpânitor de baştină al acestor locuri. Aceşti români, începând de la Groapa Ciobanului, înspre Gurile Dunării, se mai numesc între ei şi Dicieni".


Vechii români dobrogeni, sau Dicienii cum îi numesc Bănescu şi mulţi alţii, sunt o realitate de necontestat în Dobrogea anului 1878. Nu sunt majoritari într-o provincie ce a fost sub stăpânire otomană timp de patru veacuri şi jumătate, dar sunt dovada că românismul a rezistat şi a supravieţuit în acest tărâm adesea vitregit de soartă.

Bănescu şi-a încheiat conferinţa de la Ateneul Român, făcând apologia acestor vechi dobrogeni, pe care i-a asemuit unor adevăraţi eroi, ce au salvat identitatea neamului valah:

"Aceşti români erau ca nişte sentinele etnice avansate ale românismului în dreapta Dunărei, lucrând în tăcere la romanizarea Dobrogei şi formând un zid de apărare contra năvălirei puhoiului străin către ţara noastră (n.a. România, în sensul de Vechiul Regat). Lor li se datoreşte în mare parte faptul că limba comerţului în Dobrogea şi pe Dunăre era limba română, ei realizaseră de mult stăpânirea noastră etnică peste Dobrogea... Românii şi-au păstrat în totul integritatea lor naţională, ospitalitatea lor - aşa cum a descris-o Cantemir - este neştirbită, sarcasmul lor firesc este neschimbat..."


Bibliografie

"Dobrogea - Cincizeci de ani de vieaţă românească 1878-1928, Analele Dobrogei An IX vol.1, publicaţie tipărită cu prilejul semicentenarului reanexării Dobrogei", texte sub semnăturile C. Brătescu ("Pământul Dobrogei") şi GD Petrescu ("Răsboiul pentru independenţa şi anexarea Dobrogei")
Ion Bănescu - "Dobrogea şi drepturile politice VI - Starea Dobrogei când s-a încorporat la România", articol apărut în ziarul "Farul", pe 30 noiembrie 1903
Ion Bănescu - "Dobrogea actuală" - Conferinţă ţinută în sala Ateneului din Bucureşti în seara de 2 ianuarie 1903, textul conferinţei a fost publicat, în episoade, în mai multe numere din ziarul "Farul", în cursul anului 1903

Sursa foto: Imagine reprezintă o ilustrație din cartea Tomi - Constanța“, de col. Marin Ionescu Dobrogianu, lucrare disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța. 

Citeşte şi:

Cum arăta Dobrogea la 1878? (I)

Ti-a placut articolul?

Comentarii