Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:10 24 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA-n amiaza mare Datoria morală a profesorul universitar doctor Tasin Gemil, a face cunoscute istoria și cultura tătară

ro

21 Aug, 2021 00:00 1559 Marime text
  • Dat fiind că trecutul tătarilor este aproape necunoscut în România, inclusiv și îndeosebi cel al tătarilor dobrogeni, Tasin Gemil spune că a acordat prioritate problemei etnogenezei, prezenței tătarilor în Dobrogea și Bugeac.
 
Emisiunea „ZIUA-n amiaza mare“ de vineri, 20 august, a fost pentru profesorul universitar doctor Tasin Gemil un prilej în care a putut vorbi despre comunitatea tătară, din care face parte, cu aceeași plăcere de câte ori este invitat să o facă. Reputatul istoric, fost politician, diplomat și cadru universitar apreciat, a avut parte, în impresionanta  sa carieră, de numeroase aprecieri, titluri, distincții, premii, decorații. Cele mai multe, primite în urma unor minuțioase cercetări despre populația turco-tătară. Dar ceea ce își dorește cu ardoare, și pentru asta muncește de 50 de ani, este elaborarea unei istorii reale a tătarilor. Ultima sa lucrare științifică, „Tătarii: relații cu otomani și români”, contribuie major la împlinirea uriașei sale dorințe.
 

Chiar și „Pe drumurile istoriei“, unde profesorul Tasin Gemil își deapănă amintirile, prezentându-și apoi multiplele personalități, de profesor, cercetător științific, istoric, ambasador, deputat, este o carte în care transpare clar originea sa tătară și proveniența dobrogeană. De altfel, regretatul Virgil Coman, cel care a realizat mare parte din convorbirile cu profesorul  Tasin Gemil din „Pe drumurile istoriei,” a remarcat aceste aspecte.
 
 „Mulți cititori, nu numai tătari, ci și toți cei care nu îi cunosc pe tătarii din România, vor afla din această carte multe, foarte multe lucruri neștiute. Comunitatea tătară este privită aici din interiorul ei, de către un istoric, politician și diplomat cu experiență. În mare măsură, această carte este și una de istorie recentă, cu multe documente și informații noi, care vor întregi și nuanța imaginea de ansamblu a României din ultimele decenii”, spunea Virgil Coman  înainte de apariția cărții.
 
La „ZIUA-n amiaza mare“, profesorul Tasin Gemil a vorbit pe larg despre tătari și ultima sa creație științifică, „Tătarii: Relații cu otomani și români“. A inclus în ea studii redactate și publicate în ultimele trei decenii. Dat fiind că trecutul tătarilor este aproape necunoscut în România, inclusiv și îndeosebi cel al tătarilor dobrogeni, Tasin Gemil spune că a acordat prioritate problemei etnogenezei, prezenței tătarilor în Dobrogea și Bugeac. A scris despre raporturile Hanatului din Crimeea cu Poarta otomană și despre situația actuală și de viitor a comunității tătare din România.
 
Complexa problematică tătară nu este lămurită nici în această carte, susține profesorul Tasin Gemil. „Credem însă că apariția ei reprezintă un pas important pe calea lungă, extrem de dificilă a elaborării unei istorii reale a tătarilor. Este obiectivul final al activității mele de istoric pe care nu știu însă dacă îl voi putea atinge în timpul ce mi-a mai rămas”, a declarat respectatul om de cultură.
Dar deja s-a apucat de altă lucrare, este tot timpul ocupat. Are proiecte. „Cât îmi mai dă Dumnezeu să pot lucra, voi lucra fără să pierd o clipă”, a spus domnul profesor la „ZIUA-n amiaza mare”. 
 
 Citește și:

Profesorul universitar doctor Tasin Gemil, invitat la „ZIUA-n amiaza mare”


 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii