Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:09 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taurii pun la cale planuri de viitor, iar Leii culeg roadele eforturilor depuse

ro

25 Aug, 2011 00:00 2200 Marime text
8.jpgBERBEC

Impulsivitatea Berbecilor atinge nişte cote foarte ridicate astăzi, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile cu familia. Comportamentul lor ar putea să ridice nişte semne de întrebare celor apropiaţi - chiar au tendinţa de a exagera! De fapt, dorinţa lor pentru nou ar trebui să şi-o canalizeze într-un fel pozitiv. În loc să facă reproşuri, mai bine fac schimbări reale.

TAUR

Taurii au o zi bună, chiar excelentă, pentru a discuta nişte planuri de viitor. Pun bazele unei afaceri sau se implică într-un proiect de lungă durată. Ideea ar fi să se limiteze doar la atât - discuţii. Dacă e vorba să semneze ceva, mai bine aşteaptă până la începutul săptămânii viitoare.

GEMENI

Gemenii ar trebui să-şi păstreze calmul astăzi. Mai ales dacă primesc un telefon prin care li se aduc la cunoştinţă nişte informaţii nu prea mulţumitoare. Cumva, au senzaţia că interlocutorul încearcă să-i manipuleze sau să le ascundă detalii importante. Este momentul să-şi folosească raţiunea şi capacitatea de a face legăturile necesare.

RAC

Şi mai multă dramă! Asta îi aşteaptă astăzi pe Raci. Conjuncţia Lunii cu Marte în zodia lor le amplifică nativilor toate trăirile la maximum. Lasă deoparte masca lor de „băieţi buni" şi spun lucrurile pe nume. Adică fac declaraţii de dragoste înfocate, se implică în certuri „la cuţite" sau în discuţii cu o puternică încărcătură emoţională.

LEU

Dacă se aşteaptă să primească ceva gratis astăzi, Leii ar putea fi dezamăgiţi. În schimb, vine o recompensă corectă pentru munca depusă în ultima vreme - fie sub formă de bani, fie sub forma unei promovări. Spre după-amiază li s-ar putea oferi ocazia să flirteze cu o persoană interesantă. Deocamdată însă, ar trebui să se limiteze la atât!

FECIOARA

Lumea arată mai frumos atunci când ai alături persoana pe care o iubeşti - aceasta ar putea fi concluzia Fecioarelor, la finalul zilei. Asta pentru că partenerul lor de cuplu, oficial sau nu, le va oferi tot sprijinul moral sau material de care au nevoie astăzi. Nu este momentul ca nativii să refuze - uneori, chiar şi ei au nevoie de ajutor!

BALANŢĂ

Balanţele ar trebui să lase deoparte gândurile şi grijile şi să încerce să se relaxeze în această seară. Dacă se consumă pentru toate nimicurile din viaţa lor, nu vor reuşi altceva decât să-şi consume inutil rezervele de energie. Acest lucru este valabil în primul rând pentru lucrurile care nu depind doar de acţiunile lor. Şi mâine este o zi, până la urmă!

SCORPION

În ciuda aspectelor astrale destul de tensionate, se poate spune că Scorpionii au parte de o zi chiar bună astăzi. Intuiţia lor este un sfetnic bun. „Simt" care sunt adevăratele intenţii ale persoanelor din jur şi reuşesc să întoarcă situaţia în avantajul lor fără prea mari eforturi. Chiar ştiu ce vor şi, mai mult decât atât, ştiu cum să obţină ceea ce vor!

SĂGETĂTOR

Pentru Săgetători, ziua de astăzi intră la categoria „nici prea-prea, nici foarte-foarte". Aduce, destul de probabil, conversaţii despre nişte probleme mai vechi, a căror soluţie nu va fi găsită însă nici acum. Cum nu prea au chef de muncă, ar trebui măcar să rămână sub radarul şefilor. Adică, măcar să facă strictul necesar.

CAPRICORN

Ca să treacă fără prea mari bătăi de cap peste următoarele 24 de ore, Capricornii ar trebui să înţeleagă faptul că, uneori, se întâmplă lucruri neprevăzute. Şi, chiar dacă, în primă fază, aceste lucruri par să le dea toate planurile peste cap, este doar o fază trecătoare. Maleabilitate şi disponibilitate la compromisuri - de asta este nevoie.

VĂRSĂTOR

Vărsătorii ar trebui să citească foarte atent dacă li se cere să semneze astăzi ceva. Chiar dacă este vorba despre o hârtie aparent neimportantă! Puţin mai multă atenţie şi circumspecţie îi vor scuti de bătăi de cap în perioada următoare. Au în schimb parte de veşti foarte bune în dragoste, mai ales că persoana iubită le va oferi o dovadă concretă în acest sens.

PEŞTI

Peştii, la fel ca şi Scorpionii, au parte de armonie, pace, linişte interioară şi multă dragoste. Sunt cumva feriţi de toate influenţele destul de zbuciumate ale planetelor, ceea ce le oferă spaţiu pentru a-şi pune în valoare calităţile - adică imaginaţia, intuiţia şi compasiunea. Cei din jur îi vor aprecia foarte mult pentru asta.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii