Paine uscata, frig si Premiul Nobel

In cartea "Mille e una ragione per vivere", A. Pronzato relateaza o intamplare adevarata foarte interesanta. Gabriel, a visat de mic sa fie scriitor. A ajuns mare, cu familie dareraprea sarac sa poata face ceva, totusi intr-o zi i-a spus sotiei:"Am decis sa scriu o carte!" Uimita sotia i-a raspuns:" Nu avem bani nici macar sa platim chiria...""Draga mea, sunt sigurca vom reusi! Da-mi doar permisul sa ma apuc de treaba" Cu inima indoita sotia a acceptat. AstfelGabriel s-a inchis intr-o camera si a inceput sa scrie. Scria, stergea, rescria si tot asa mai departe. In urmatoarele18 luni a iesit din casa o singura data; sa vanda tot ce mai avea, sa cumpere mancare si gaz pentru foc. In cele din urma a terminat. Manuscrisul era gata sa fie trimis laeditor. La posta trebuiau platiti 83 depesos iar el avea doar 45.Fara sa cedezeGabriel a impartit manuscrisulsi a trimis doar jumatate. Apoi a vandut ultimul lucru din casa, soba de incalzit, sa aiba banii de trimis cealalta parte. Sotiaa inceput sa strige: "Aiinebunit..."Eraula limita cand a venit raspunsul:Manuscrisul a fost tiparit si a intrat in librarii. S-au vandut 3 milioane de copii. Autorul a devenit cunoscut in toata lumea: Gabriel Garcia Màrquez. Iar cartea scrisa cu atata sacrificu, a deventit opera de capatai "O suta de ani de singuratate"si a fost premiata cuPremio Nobel 1982 pentru literatura. Un alt Autor spunea candva: "Daca bobul degrau nu moare nu poate sa aduca roada..." Sa ne masuram zilele nu dupa marimea suferintelor noastre ci dupa bogatia rodului care aduce.