Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:20 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorii Mazăre, Voicu şi declasificarea tehnicii SRI

ro

05 Oct, 2011 03:04 1591 Marime text
voicu__Alexandru_Mazare_151.jpgHotărârea Înaltei Curţi privind desecretizarea tehnicii folosită de Serviciul Român de Informaţii pentru interceptarea convorbirilor este definitivă

Decizie-şoc a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: tehnica Serviciului Român de Informaţii folosită în interceptarea convorbirilor telefonice va fi declasificată. Întâmplător sau nu, hotărârea a fost luată în procesul senatorului Cătălin Voicu, dosar din care a fost desprins cazul senatorului Alexandru Mazăre, la rândul său cercetat de procurorii anticorupţie.

Magistraţii Curţii Supreme au admis cererea formulată de avocaţii din procesul Voicu „privind declasificarea echipamentelor tehnice cu care au fost realizate înregistrările, a manualelor de utilizare şi a accesoriilor necesare pentru punerea în funcţiune". Chiar mai mult decât atât, instanţa a admis şi „cererile formulate de inculpaţii Voicu Cătălin şi Căşuneanu Costel privind solicitarea ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie să înainteze instanţei toate convorbirile telefonice purtate de inculpaţi la datele de 3 august 2009 şi 11 septembrie 2009, în integralitatea lor". Decizia Curţii Supreme în legătură cu declasificarea tehnicii SRI şi cu punerea la dispoziţiei a înregistrărilor convorbirilor telefonice în integralitatea lor nu poate fi atacată. De menţionat că, solicitarea de a se declasifica tehnica SRI a venit iniţial din partea expertului desemnat să stabilească autenticitatea convorbirilor interceptate de procurorii anticorupţie şi folosite ca probe în dosar. După ce expertul a precizat că ar fi imposibilă stabilirea autenticităţii în lipsa unei analize a tehnicii SRI, avocaţii acuzaţilor au invocat o eventuală nerespectare a dreptului la apărare, consacrat de CEDO, prin folosirea unor probe a căror autenticitate nu poate fi stabilită cu certitudine. Context în care, spuneau apropiaţii procesului, întreg cazul clădit în jurul presupusei corupţii a senatorului Cătălin Voicu ar fi putut să cadă, din lipsă de probe. Iar pe cale de consecinţă, aceeaşi soartă ar fi avut-o şi dosarul în care este anchetat senatorul Alexandru Mazăre. În aceste condiţii, Curtea Supremă a admis cererea de declasificare a tehnicii SRI.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii