Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 300 de persoane care fac obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen, localizate pe teritoriul României

ro

15 Jul, 2018 10:10 1313 Marime text
În perioada 6 - 13 iulie a.c., au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 306 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Poliţiştii români au pus în aplicare 28 de mandate europene de arestare, au depistat 103 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 6 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
 
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 32 de documente și au fost găsite 53 de autovehicule ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
 
Totodată, 230 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Dintre acestea, 24 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, alte 24 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar cinci erau semnalate dispărute de autorităţile române.
 
Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 18 autovehicule și 23 de documente căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
 
România, din punct de vedere al cooperării poliţieneşti, este membru de facto al Spaţiului Schengen din 5 noiembrie 2010.
 
Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională -Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost inaugurat în 16 septembrie 2010.
 
Pentru a asigura un flux continuu de date şi informaţii, Biroul Sirene funcţionează 24/7, având acces permanent la datele operative ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Oficiului Român de Imigrări etc..
 
Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, respectiv S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.
 
S.I.S. conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.
 
România s-a conectat la SIS în octombrie 2010, prin intermediul SISone4ALL, o soluţie tehnică intermediară dezvoltată de Portugalia. Cu ocazia vizitei de evaluare Schengen în domeniul SIS/SIRENE din decembrie 2010, experţii europeni au concluzionat că România respectă standardele Schengen pentru utilizarea SIS.
 
De la data de 9 aprilie 2013, autorităţile române sunt conectate la Sistemul de Informaţii Schengen de a doua generaţie (SIS II). Astfel, acest sistem a devenit funcţional şi în România la fel ca şi în cele 26 de state membre Schengen, fiind utilizat în activitatea zilnică a autorităţilor de aplicare a legii.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii