Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:59 16 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Învinuit în dosarul „Bani pentru şefii din CJC" Realini Lupşa, de la Gaz pe Foc, vorbeşte despre relaţiile sale cu Eugeniu Mija şi Miron Mitrea

ro

13 Feb, 2012 00:00 3331 Marime text
cap_4_2.jpg„(...) Ştia că am legături cu Miron Mitrea, cu Nicolae Vasilescu, dar şi cu Nicu Bănicioiu, pe latură culturală, artistică. Când este vorba despre un prieten, de un amic care te roagă ceva, nu poţi să-l refuzi (...)"

Realini Lupşa, cunoscut ca şi „Alin", cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, care, cel puţin conform unor surse judiciare, are calitatea de învinuit în deja celebrul dosar „Bani pentru şefii din Consiliul Judeţean Constanţa", vorbeşte relaţia sa cu inculpatul arestat Eugeniu Mija, dar şi despre cea cu social democratul Miron Mitrea, fostul ministru al Transporturilor. Astfel, conform propriilor declaraţii, Realini Lupşa se cunoaşte cu Eugeniu Mija de mai mulţi ani, prima oare cei doi întâlnindu-se la o partidă de pescuit. Artistul a recunoscut cu Mija l-a sunat de mai multe ori pentru a-i spune cum să rezolve o situaţie în care o persoană juridică are de luat bani de la stat, „în speţă nişte prieteni de-ai lui aveau de recuperat bani pentru nişte lucrări efectuate la mai multe primării PSD din judeţul Constanţa". Pentru că nu a dorit să se facă de râs în faţa lui Mija, Realini Lupşa ar fi inventat un personaj, în speţă „Nea Jack", care, potrivit DNA, ar fi trebuit să intervină pe lângă şefii din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa

Cum s-a format prietenia dintre afaceristul bucureştean Eugeniu Mija şi Lupşa Realini? „Îl cunosc pe Eugeniu Mija de câţiva ani, când am fost împreună la o partidă de pescuit, iar ulterior am pus împreună bazele unei afaceri privind eolienele (nr. Wind Team Energy - S.R.L.), însă care nu a funcţionat, pentru că nu am reuşit să obţinem finanţarea europeană", ne-a declarat artistul. Întrebat despre cum s-a ajuns la ideea unui „Nea Jeacă", pe care Realini Lupşa l-ar fi sunat pentru a interveni, partenerul de afaceri al lui Miron Mitrea a explicat: „Nu ştiam că telefonul meu este interceptat. (...) Acum, că mă întrebaţi, îmi aduc aminte că, în cursul anului trecut, am avut o discuţie cu Eugeniu Mija în care am fost întrebat de acesta cum se poate rezolva o situaţie în care o persoană juridică are de luat bani de la stat, în speţă nişte prieteni de-ai lui aveau de recuperat bani pentru nişte lucrări efectuate la mai multe primării PSD din judeţul Constanţa. Nu am putut să-i dau un răspuns, dar ştia că am legături cu Miron Mitrea, cu Nicolae Vasilescu, dar şi cu Nicu Bănicioiu, pe latură culturală, artistică. Când este vorba despre un prieten, de un amic care te roagă ceva, nu poţi să-l refuzi, dar eu nu am avut o discuţie cu Vasilescu sau cu Bănicioiu pe tema asta".

„Eu am inventat personajul «Nea Jeacă»"

Mija_-_Mija_2.jpg

Cântăreţul formaţiei Gaz pe Foc a mai declarat că Eugeniu Mija i-ar fi transmis că „prietenii lui aveau de recuperat bani legali, care erau ai lor de fapt". „Recunosc că mi-a ieşit din cap chestia asta, dar el mă mai suna din când în când şi mă întreba dacă am rezolvat ceva. Eu nu mă trag de şireturi cu Bănicioiu sau cu Vasilescu, dar i-am zis că mă interesez de modalitatea de recuperare a banilor de la stat, tocmai pentru că erau bani legali. Mi-era jenă că uitasem să mă interesez şi am căutat chiar şi pe Internet «recuperare creanţe persoane fizice de la stat». I-am dat un nume fictiv, cred că «Nea Jeacă», pentru a-i lăsa impresia că mă interesez pentru el, că-l ajut. Am vrut să-l fac să înţeleagă că este o situaţie delicată. El ştia că eu vorbesc zilnic la telefon cu Nicolae Vasilescu, dar vorbim despre treburi legate de Casa Româno-Chineză, că suntem amândoi acolo. Eu am inventat personajul «Nea Jeacă» pentru că, probabil, toţi vrem să le lăsăm impresia prietenilor noştri că-i ajutăm şi nu vrem să părem proşti în faţa acestora sau să pară că nu vrem să le oferim sprijinul", a mai adăugat Lupşa Realini.

Mitrea, PSD şi promovarea artistică

Totodată, despre relaţia sa cu Miron Mitrea, Lupşa ne-a povestit: „În anii 2007-2008, am fost asociat cu Miron Mitrea pentru că avea nevoie de consultanţă artistică pentru campania PSD din anii aceia şi eu i-o puteam da, dar trebuia să iau legal banii. Am intrat în acea firmă ca eu să-i pot da sfaturi legate de campania de promovare a PSD din punct de vedere artistic, căci la asta mă pricep. Ulterior, am încercat să dezvoltăm şi o latură imobiliară a afacerii, domnul Mitrea fiind fost ministru al Transporturilor şi pricepându-se la aşa ceva, dar pe fondul crizei economice, afacerea nu a mers. S-a oprit totul din cauza crizei. În prezent, nu am mai vorbit de câteva luni cu domnul Mitrea. Am avut o relaţie de business şi atât". Amintim că potrivit procurorilor DNA, Mija ar fi acţionat în colaborare Lupşa. Acesta din urmă ar fi urmat să-şi exercite propria influenţă pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, apelând la alte două persoane. Una dintre ele pare să fie Nicolae Vasilescu alias „Nea Jack" ori „Nea Jeacă" - fost deputat în Camera Deputaţilor, în prezent este preşedintele Casei Româno - Chineze din Bucureşti.

Ti-a placut articolul?

Comentarii