Reforma sistemului sanitar în beneficiul pacientului. Ce schimbări vor avea loc
Reforma sistemului sanitar în beneficiul pacientului. Ce schimbări vor avea loc
22 Jul, 2025 13:25
ZIUA de Constanta
246
Marime text



Potrivit Guvernului României, va fi creată o platformă online, pe care orice pacient să-și poata face o programare. Spitalele și clinicile care au sisteme de programări vor fi interoperabile cu acest sistem.
Pacientul va fi informat, printr-un mesaj, sms sau e-mail, despre serviciul medical de care a beneficiat – de la medicină de familie, ambulatoriu de specialitate, spital, dispozitiv medical, farmacie - și decontul de care a beneficiat.
Programul în ambulatoriul de specialitate, din spitalele publice, va fi extins până la ora 20.00 pentru ca pacienții să aibă acces la investigații precum EKG sau ecografie, de exemplu.
Mai multi pacienti vor fi tratați în unitatea sanitară unde se prezintă, fără a mai fi transferați în alte unități sanitare pentru tratament. Va crește și numărul de intervenții, de diagnosticare și de tratament efectuat în ambulatoriul de specialitate.
În zonele slab deservite medical sau izolate, medicul din ambulatoriul de specialitate va putea să-și deschidă cabinete cu fracțiuni de normă și va fi introdus un program de mobilitate, astfel încât medicii specialiști să ofere servicii în unități sanitare unde există deficit.
Pacienții cu boli acute vor avea acces la investigațiile medicale paraclinice de laborator, analize medicale și imagistică medicală și aceste afecțiuni le vor putea fi monitorizate o dată pe an. La pacienții oncologici investigațiile de tip monitor vor rămâne în cuantum nelimitat, indiferent de bugetul alocat investigațiilor paraclinice.
Accesul la rezultatul analizelor de laborator, al investigațiilor imagistice va fi mai ușor. Imaginile obținute prin investigația CT sau RMN vor fi, obligatoriu, oferite medicului prescriptor și pacientului. Furnizorul de servicii paraclinice va trebui să ofere pacientului rezultatul investigațiilor paraclinice în maximum trei zile.
Pacienții cu afecțiuni grave vor avea acces la cele mai noi medicamente, care pot să trateze sau să opreasca o anumită boală. Se va facilita accesul medicamentelor pe piața din România și pe lista medicamentelor compensate și gratuite, în special a medicamentelor generice, într-o perioadă de timp comparativă cu media europeană.
Durata valabilității cardului de sănătate se prelungește cu 10 ani.
Va fi ajustată până la eliminare coplata pentru serviciile medicale, spitalicești în unitățile private decontate cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate - programe de screening, programe de diagnostic, programe de tratament pentru pacienții cronici sau pentru cei cu patologii grele, inclusiv oncologie.
citește și:
Premierul Ilie Bolojan - „Dacă vrem să avem un sistem de sănătate, nu mai trebuie să continuăm cu risipa“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii