Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Extradat in Spania, pentru inselaciuni de 5.000 de euro

ro

30 Nov, 2009 02:10 1670 Marime text
Marius Iulian Lazăr, tânărul căutat în Spania pentru o înşelăciune de 5.000 de euro, va fi extrădat. Decizia a fost luată de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, care au luat act de consimţământul său de a se întoarce în Spania pentru a-şi rezolva afacerile judiciare.

Totuşi, deşi suspectul a cerut să fie lăsat în libertate până la sosirea escortei spaniole, instanţa a dispus arestarea sa, până la data de 20 decembrie, ora 15.00, inclusiv. „În baza articolului 94 din Legea nr. 302/2004, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare emis la data de 22 octombrie 2009, sub nr.P.A.38/2009, emis de Instanţa Centrală de Cercetare nr. 3 Madrid - Spania - Magistrat D. Fernando Marlaska Gomez, privind persoana solicitată Lazăr Marius Iulian, şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare solicitante, respectiv Judecătoria Centrală de Instrucţie nr. 3 Madrid - Spania, sub rezerva principiului specialităţii predării", se arată în decizia judecătorilor. Odată ajuns în Spania, tânărul de 24 de ani va putea fi cercetat numai pentru faptele enumerate în mandatul european de arestare, nu şi pentru altele nemenţionate, în acest caz operând principiul specialităţii predării. Acuzaţiile care i se reţin în sarcină lui Marius Iulian Lazăr sunt de înşelăciune, fals în documente şi falsificare de monedă. Potrivit mandatului emis de spanioli, pe 19 mai 2006, Lazăr ar fi mers în două magazine de bijuterii din Madrid şi ar fi cumpărat lănţişoare, cercei şi brăţări din aur, în valoare totală de 5.067 euro. Românul s-ar fi folosit de un card bancar fals şi ar fi prezentat vânzătoarelor o carte de identitate grecească, de asemenea falsă, pe numele Carlos Crepolos. La scurt timp, Lazăr a fost depistat de poliţiştii spanioli şi a stat în spatele gratiilor numai trei zile. Iulian Lazăr a recunoscut faptele şi a fost de acord cu extrădarea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii