Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:11 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul afaceristului Done, redeschis de Tribunalul Constanţa

ro

03 May, 2012 01:51 2081 Marime text
Done_-_Dovi.jpgDosarul penal cu numărul unic 11417/118/2011, unde Viorel Done este judecat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, a fost redeschis de magistraţii Tribunalului Constanţa, instanţă care a stabilit un nou termen, respectiv 12 iunie, dată la care vor fi audiaţi alţi martori.

Nu este de trecut cu vederea faptul că pe data de 11 aprilie, judecătorii Tribunalului au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a afaceristului local Viorel Done cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, municipiul Constanţa, fără încuviinţarea instanţei de judecată. Completul de judecată prezidat de judecătorul Iulia Cezara Suciu a mai decis că, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, Done este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat şi să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei. Mai mult decât atât, Viorel Done nu are voie să deţină, să folosească şi să poarte nicio categorie de arme, nu trebuie să se apropie de coinculpaţi, de martori şi de membrii familiilor acestora şi nici să comunice direct sau indirect cu aceştia. După cum arătam şi în ediţiile trecute, lista inculpaţilor este deschisă de Viorel Done şi continuă cu Cristian Liciu, Romeu Onilă, Nelu Mocanu, Doru Rîşcu, Mihai Asaftei, Florin Alexandru, Nicolae Alexandru Constantinescu, Traian Simiganoschi, Fănel Grecu, Sterea Calinderii, Felicia Rîşcu, Eleonora Niţu, Paulin Niţu, SC Dovi Import Export SRL Constanţa şi SC Complex Astoria.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii